Municipiul Iaşi se apropie de o rată a incidenţei de 8 la mia de locuitori, însă pelerinajul la racla Sfintei Parascheva, cel mai mare din România, va avea totuşi loc. Totul începe astăzi, 8 octombrie, şi va dura până pe 15 octombrie.

Racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost deja scoasă în faţa Catedralei

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei spun că sunt pregătiți să organizeze sărbătoarea în cele mai bune condiții.

Vineri dimineaţă, la ora 06:00, racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrală şi așezată în baldachinul special amenajat.

Sursa: Aleph News
Sursa: Aleph News

Pentru al 18-lea an la rând, baldachinul a fost împodobit de familia Bulat-Buştei din Bucureşti.

„Ne rugăm să fim sănătoși. Atâta timp cât putem, să venim să îi aducem flori Sfintei. Ne-am organizat ușor. Sunt foarte mulți voluntari, de la an la an sunt mai mulți. Sfânta este foarte ajutătoare.

Faptul că suntem sănătoși, că avem liniște în familie, că suntem uniți, că putem reveni în fiecare an, am un copil minunat, sănătos… ce minune mai mare să aștept”, spune Maria Bulat-Buştei, potrivit AlephNews.

Culoarul de acces către raclă are 1,5 km şi poate prelua 1.000 de pelerini

Culoarul de acces către racla Sfintei Parascheva din curtea Catedralei Mitropolitane se întinde pe o distanță de un kilometru și jumătate. Va putea prelua aproximativ 1.000 de pelerini, de 10 ori mai mult față de evenimentele din anii precedenți.

Este pentru prima oară când a fost gândit un astfel de sistem, un traseu labirintic, astfel încât foarte puțini oameni să stea la rând în stradă, în afara catedralei, așteptând să se roage în fața raclei, potrivit Digi24.

Organizatorii dau asigurări că au luat măsuri stricte pentru a preveni îmbolnăvirile. 350 de voluntari se vor ocupa ca toate măsurile să fie respectate.

„Voluntarii vor veghea ca pelerinii să respecte rândul, să poarte mască, vor oferi măști. Avem câteva mii de măști pregătite, putem merge și până la 30.000 de măști. Sunt vreo 400 de litri de dezinfectant”, spune purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu.

Spitalele din Iaşi sunt pline. Mesajul dur transmis de medici

Medicii din Iaşi le transmit un mesaj foarte dur oamenilor.

“Să nu aibă cineva ideea să vină către Iași să se trateze, să fie văzut într-un spital, pentru că efectiv spitalele de aici abia fac față pacienților din Iași.

E clar că sunt depășite de numărul acestor pacienți și nu vor putea asigura asistența medicală de urgență sau de specialitate”, afirmă medicul Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU SMURD Iași.