Pe data de 16 iulie, Judecătoria Sectorului 3 a constatat legalitatea măsurii arestării preventive pentru Radu Dogaru, Olga Dogaru, Eugen Darie şi Mihai Alexandru Bitu.
Potrivit DIICOT, au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Adrian Procop (în lipsă), Darie Eugen, Biţu Alexandru Mihai, Olga Dogaru şi Petre Condrat (ultimul în stare de libertate).
Valoarea prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională a acestora este estimată la suma de 18 milioane de euro.
‘Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Dogaru Radu şi Procop Adrian, cu sprijinul inculpatului Darie Eugen, au constituit o grupare infracţională în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, la data de 15/16.10.2012, pe timp de noapte şi prin efracţie, au sustras şapte opere de artă (picturi în ulei şi acuarele)’, precizează DIICOT.
Tablourile intitulate ‘Tete d´Arlequin’ de Pablo Picasso, ‘La Lisseuse en Blanc et Jaune’ de Henri Matisse, ‘Waterloo Bridge’ şi ‘Charing Cross Bridge’ de Claude Monet, ‘Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee’ de Paul Gauguin, ‘Autoportrait’ de Meyer de Haan şi ‘Woman with Eyes Closed’ de Lucian Freud erau expuse într-un muzeu din Rotterdam, Olanda.
‘În sarcina inculpatului Biţu Alexandru Mihai s-a formulat acuzaţia constând în aceea că a aderat la grupul infracţional şi i-a sprijinit pe inculpaţii Dogaru Radu, Darie Eugen şi Procop Adrian, ajutându-i în încercarea de a valorifica bunurile sustrase şi a intermediat comercializarea operelor de artă’, informează DIICOT.
Procurorii susţin că în sarcina inculpatului Petre Condrat se reţine săvârşirea infracţiunii de tăinuire, ‘acesta fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru Radu şi Darie Eugen valorificarea a două dintre operele de artă, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni’.
‘În privinţa inculpatei Dogaru Olga există suspiciunea rezonabilă că aceasta a aderat şi sprijinit grupul infracţional şi a transportat şi ascuns bunurile sustrase de către inculpaţi’, se arată în rechizitoriu.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală a transmis cauza, spre competentă soluţionare Judecătoriei Sector 3.
Principalii suspecţi în acest caz, Mihai-Alexandru Biţu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, au fost arestaţi preventiv pe 22 ianuarie, ei fiind acuzaţi că au sustras şapte tablouri de mare valoare semnate, printre alţii, de Henri Matisse, Paul Gauguin şi Claude Monet, din Muzeul Kunsthal din Rotterdam.
De asemenea, pe 8 martie, Tribunalul Bucureşti a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă de 29 de zile şi pentru Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru.
În referatul procurorilor DIICOT s-a arătat că, în cursul anului 2012, inculpaţii, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15/16 octombrie 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, şapte tablouri de mare valoare, prejudiciul cauzat părţii vătămate – Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane euro.
Sursa: Agerpres