Începe programul „Litoralul pentru Toți”. Turiștii pot plăti cu până la 70% mai puțin decât în vârf de sezon

plajă_litoral România_Marea Neagră

SURSA FOTO: Dreamstime

Luni, 22 mai, începe programul "Litoralul pentru Toți"! Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile de pe litoralul românesc la prețuri cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat lansarea unei noi ediții a programului social „Litoralul pentru Toți” în perioada 22 mai – 18 iunie.

Începe a 42-a ediție a programului „Litoralul pentru Toți”

Până în prezent, s-au înscris în program 25 de unități de cazare din stațiunile de la Marea Neagră. Acestea vor pune la dispoziția turiștilor un total de 4.000 de locuri de cazare pe noapte. De asemenea, până la începerea programului, așteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor oferi până la 8.000 de locuri de cazare pe noapte.

“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile.

Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, dar turiștii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program”, a declarat președintele FPTR, Dragoș Răducan.

Tarifele în cele mai importante stațiuni de pe litoral

Potrivit informațiilor de pe site-urile operatorilor de turism, până la data de 18 iunie, românii pot petrece o săptămână pe litoral cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană. Acest preț include însă numai cazarea, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele.

În Mamaia, tarifele pornesc de la 101 de lei pe noapte de persoană pentru o cameră dublă la un hotel de 3 stele, în timp ce în sudul litoralului, prețurile pornesc de la 57 de lei pe noapte de persoană pentru o cameră dublă într-un hotel de 3 stele. Prețurile pentru pachetele all-inclusive pornesc de la 200 de lei pe noapte de persoană pentru o cameră dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter.

„Le recomandăm turiștilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate și se epuizează repede.

Rezervările se pot face direct, la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. La fel ca la edițiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate și cu vouchere de vacanță”, a declarat recent Dragoș Răducan.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul www.fptr.ro.