Riscurile sunt extrem de mari în Afganistan în acest moment, însă Rusia anunţă că nu va interveni.
Rusia nu doreşte să intervină în războiul civil ce stă să izbucnească în Afganistan
Există „riscul potenţial al unui război civil reînnoit în Afganistan”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiei Interfax, preluată de dpa.
„Desigur, nimeni nu intenţionează să intervină în aceste evenimente”, a spus Peskov, întrebat despre o posibilă intervenţie rusă în conflict. El a afirmat însă că situaţia actuală reprezintă „o ameninţare şi un pericol în plus”.
Rusia urmăreşte cu îngrijorare victoria talibanilor islamişti în Afganistan, temându-se printre altele că luptători din Asia Centrală ar putea pătrunde pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Moscova a fost implicată mult timp în negocieri cu talibanii, care au preluat puterea în Afganistan în urmă cu peste o săptămână.
Creşte cererea de arme ruseşti?
Compania rusească de stat specializată în exporturi de armament Rosoboronexport a declarat că cererea de arme ruseşti ar putea creşte din cauza crizei din Afganistan.
„Dacă este nevoie (de arme) în ţările vecine sau în rândul partenerilor noştri … suntem gata să răspundem”, a declarat directorul general al Rosoboronexport, Alexander Mikheiev.
Putin: Influenţele islamului radical şi traficul de droguri din Afganistan trebuie monitorizate cu atenţie
La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus luni liderilor din Asia Centrală că este vital să se evite orice influenţă a islamului radical în regiune din Afganistan şi extremiştii radicali să fie ţinuţi la distanţă, a anunţat Kremlinul.
În cadrul unui summit online al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, având ca temă situaţia din Afganistan, Putin a declarat, de asemenea, că este important ca traficul de droguri din Afganistan să fie monitorizat cu atenţie.
În cadrul reuniunii, Putin şi liderii din Asia Centrală şi-au exprimat îngrijorarea că Statul Islamic are încă un punct de sprijin în Afganistan şi că reprezintă o ameninţare, a anunţat Kremlinul. Liderii au fost de acord să-şi coordoneze acţiunea comună în ceea ce priveşte situaţia din Afganistan, a precizat Kremlinul.