Deși afirmă că urmăresc îndeaproape activităţile americane, autoritățile de la Teheran dau asigurări că nu vor declanșa niciodată un conflict în regiune.
”Republica islamică Iran urmăreşte îndeaproape activităţile şi mişcările Americii, însă nu va fi niciodată cea care să declanşeze conflicte şi tensiuni în regiune”, a declarat președintele Iranului, Hassan Rohani, într-o convorbire la telefon cu emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad al Thani, scrie presa oficială iraniană.
Amenințări reciproce
În context, trebuie precizat că preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că a ordonat Marinei americane (US Navy) să deschidă focul asupra oricărei nave iraniene care ar hărţui-o pe mare.
Iar Comandantul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului, generalul Hossein Salami, i-a replicat a doua zi că Iranul ”va distruge” orice navă americană ce ameninţă securitatea iraniană la Golful Persic, conform news.ro.
Tensiunile între Washington şi Teheran s-au amplificat după ce Donald Trump a retras Statele unite din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi a consoldat sancţiunile impuse Iranului.