Începe războiul nuclear? Anunțul venit direct de la Moscova: Riscul e enorm

razboi nuclear

SURSA FOTO: Dreamstime

Rusia a avertizat joi că există un risc "enorm" ca o conflict cu arme convenţionale între puteri atomice să degenereze într-un război nuclear. Acest mesaj a fost transmis de ministrul de externe rus, Serghei Lavrov.

Rusia cu privire la pericolul declanșării unui război nuclear. Potrivit ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, în cazul unui război cu mijloace convenționale între puteri nucleare „riscul de a degenera într-un război nuclear este enorm”,. Lavrov a făcut această remarcă într-o conferință de presă.

Din acest motiv, a susţinut Lavrov, Rusia nu doar că este de acord că un război nuclear este inadmisibil, ci şi face apel la împiedicarea oricărui conflict armat între ţări care deţin astfel de arme.

Lavrov a amintit că preşedinţii Rusiei, Vladimir Putin, şi SUA, Joe Biden, au semnat în iunie 2021 o declaraţie conform căreia nu pot exista câştigători într-un război nuclear, document la care au subscris mai târziu încă cinci puteri nucleare, a arătat EFE.

Lavrov: Noi suntem dispuşi să mergem chiar mai departe

„După cum am spus deja, noi suntem dispuşi să mergem chiar mai departe şi să spunem nu doar că nu poate fi declanşat un război nuclear, ci şi că este inadmisibil orice război între puteri nucleare”, a subliniat Lavrov.

El a declarat că Moscova observă cu îngrijorare retorica Occidentului, care acuză Rusia că pregăteşte provocări în care să folosească arme de distrugere în masă.

„Însă însuşi Occidentul, SUA, Regatul Unit sau Franţa fac totul pentru a-şi spori participarea practic directă în războiul pe care îl poartă împotriva Rusiei prin intermediul ucrainenilor. Este o tendinţă periculoasă”, a spus Lavrov.

Ucraina şi-a propus să distrugă Rusia pe câmpul de luptă

Şeful diplomaţiei ruse a insistat că a discuta cu SUA despre stabilitate strategică fără a lua în calcul situaţia din Ucraina nu este posibil. El a susţinut că guvernul de la Kiev şi-a propus ca obiectiv „să învingă, ba chiar distrugă Rusia pe câmpul de luptă”.

„Cum este posibil ca obiectivul de a înfrânge Rusia să nu aibă importanţă pentru stabilitatea strategică?”, s-a întrebat Lavrov, care a susţinut că Rusia este unul dintre actorii cheie în acest domeniu.

Lavrov a apreciat că nu se poate separa conflictul din Ucraina de dezbaterea privind stabilitatea strategică. El a menționat că americanii „ne spun: despre Ucraina trebuie să vorbim cu ucrainenii, când vor ucrainenii, iar noi să discutăm despre armament nuclear şi stabilitate strategică”.

„Asta este, puţin spus, naiv”, a punctat ministrul rus de Externe.