Duminică, 27 februarie, președintele rus Vladimir Putin a pus în stare de alertă forțele nucleare ale Rusiei, afirmând:
„Oricine încearcă să intervină şi, cu atât mai mult, să creeze ameninţări la adresa ţării noastre, la adresa poporului nostru, trebuie să ştie că răspunsul Rusiei va fi imediat şi vă va aduce consecinţe pe care nu le-aţi experimentat niciodată în istoria voastră.”
În prezent, amenințările sale privind declanșarea unui război nuclear au atras atenția unor personalitănți marcate din Rusia. Spre exemplu, Dmitry Muratov, laureate rus al Premiului Nobel pentru Pace, și Pavel Felgenhauer, analist militar rus, au comentat ultimele declarații ale lui Vladimir Putin despre folosirea armelor nucleare.
Ne aflăm într-o situaţie extrem de periculoasă
Dmitry Muratov, laureate rus al Premiului Nobel pentru Pace, susține că Vladimir Putin se comportă ca „stăpânul întregii planete, care învârte soarte planetei prin ameninţările pe care le face.”
Acesta afirmă că președintele rus urmărește ca Federația Rusă să fie tratată corespunzător de Occident, altfel „totul va fi distrus.”
„Cuvintele lui Putin întruchipează o ameninţare directă a războiului nuclear. Prin declaraţiile sale, Putin nu se comporta ca stăpânul Kremlinului, ci ca stăpânul întregii planete; în acelaşi mod în care proprietarul unei maşini luxoase învârte cheile automobilului pe deget, Putin învârte soarte planetei prin ameninţările pe care le face.
A spus-o de multe ori: dacă nu există Rusia, de ce avem nevoie de planetă? Nimeni nu a acordat nicio atenţie. Dar aceasta este o ameninţare că, dacă Rusia nu este tratată aşa cum vrea el, atunci totul va fi distrus”, a afirmat Dmitri Muratov, potrivit BBC News.
„Elitele politice ale Rusiei nu sunt niciodată alături de oameni. Ei iau întotdeauna partea conducătorului. Iar în Rusia lui Putin, conducătorul este atotputernic”, a adăugat acesta.
O altă opţiune este să lanseze o rachetă nucleară undeva deasupra Mării Nordului
În contextul tensionat actual, când Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii continuă să impună sancțiuni aspre împotriva Rusiei, Pavel Felgenhauer, analist militar rus, afirmă că Vladimir Putin urmărește să taie aprovizionarea cu gaz natural către Europa, sperând că oficialii europeni vor ceda rapid.
De altfel, acesta a adăugat că „nimeni nu este pregătit pentru o confruntare cu Putin.”
„Putin este într-o situaţie dificilă. Nu mai are multe opţiuni, odată ce Occidentul va îngheţa activele Băncii Centrale Ruse şi sistemul financiar al Rusiei va suferi o implozie.
O opţiune pentru el este să taie aprovizionarea cu gaz către Europa, în speranţa că asta îi va face pe europeni să cedeze. O altă opţiune este să lanseze o rachetă nucleară undeva deasupra Mării Nordului, între Marea Britanie şi Danemarca, urmărind, mai apoi, reacţiile rezultate. Nimeni nu este pregătit pentru o confruntare cu Putin. Ne aflăm într-o situaţie extrem de periculoasă”, susține Pavel Felgenhauer.
Cele 4 situații în care Vladimir Putin ar lansa un atac nuclear
În iunie 2020, preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat o actualizare a „Principiilor de Bază ale Politicilor de Stat ale Federaţiei Ruse privind Descurajarea Nucleară”, un document care afirmă că: „Federaţia Rusă consideră armele nucleare ca fiind exclusiv mijloace de descurajare”.
Documentul semnat de Vladimir Putin stipulează cele 4 condiţii în care Rusia ar putea lansa arme nucleare:
primirea unor date de încredere despre o lansare de rachete balistice ce atacă teritoriul Federaţiei Ruse şi/sau a aliaţilor săi;
folosirea armelor nucleare şi a altor tipuri de arme de distrugere în masă de către un adversar împotriva Federaţiei Ruse şi/sau a aliaţilor săi;
atac al unui adversar împotriva unor facilităţi guvernamentale sau militare critice ale Federaţiei Ruse a căror perturbare ar submina acţiunile forţelor de răspuns nuclear;
agresiune împotriva Federaţiei Ruse folosind arme convenţionale când însăşi existenţa statului este în pericol”.