Combatanții islamici au ripostat deja armat împotriva prezenței SUA din mai multe țări, în urma eliminării de către armata americană a generalul iranian Qasem Soleimani, ucis vineri pe aeroportul din Bagdad, în urma unui atac aerian. Au fost raportate și primele victime, de către autorități.
Riposta Iranului, după uciderea de către SUA a generalului Qasem Soleimani, considerat mâna dreaptă a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, nu s-a lăsat așteptată.
Mai multe atacuri la Bagdad
Astfel, trei rachete Katyusha au căzut duminică în capitala irakiană Bagdad, în Zona Verde, o regiune în care se află clădiri guvernamentale și clădiri care aparțin misiuniilor altor state.
Autoritățile nu au anunțat încă dacă există victime, anunță presa internațională.
Anterior, alte două rachete fuseseră lansate, sâmbătă după-amiază, spre o bază militară americană situată în Zona Verde.
Victime în Kenya
În schimb, un militar american şi doi contractori au fost ucişi în atacul comis duminică de gruparea islamistă somaleză Shebab, împotriva unei baze militare utilizate de forţe americane şi kenyene din Lamu, în nordul Kenyei, a anunţat Comandamentul militar american pentru Africa.
În acelaşi atac au fost răniţi alţi doi americani din cadrul Departamentului Apărării, care sunt în stare stabilă şi vor fi evacuaţi, precizează de asemenea armata americană.
Trebuie menționat că gruparea combatanţilor somalezi shebab, afiliată Al Qaida, a comis, în timp, mai multe atacuri la scară largă în interiorul Kenyei.
Ei și-au justificat acțiunile afirmând că acţionează în chip de represalii pentru trimiterea de trupe kenyene în Somalia în 2011 pentru a lupta împotriva grupării, precum şi pentru a viza interese străine.
Proteste în SUA
De precizat că omorârea de către armata SUA a generalul iranian Qasem Soleimani, în urma atacului cu o dronă, pe aeroportul din Bagdad, a declanșat proteste inclusiv în peste 70 de orașe americane.
Protestatarii de la Washington au ocupat parcul Lafayette din fața Casei Albe și au ascultat discursuri ale unor militanți care cer retragerea SUA din Orientul Mijlociu.
Printre vorbitori s-a numărat actrița Jane Fonda, cea care a fost unul dintre cei mai vizibili protestatari de la Washington și la manifestațiile legate de schimbarea climatică, fiind la un moment dat ridicată de poliție.
Lista teroriștilor internaționali
Iar generalul ucis în atacul aerian american de vineri se afla pe lista celor împotriva cărora Consiliul UE a dispus măsuri restrictive în scopul combaterii terorismului.
Alături de Soleimani se regăseau numele altor 14 persoane, cele mai multe dintre acestea născute în Iran, dar și 21 de grupări și entități, printre care și Hamas, Aripa Militară a Hezbollahului și Partidul Muncitoresc din Kurdistan.
Omagiu național în Iran
De cealaltă parte, un omagiu naţional adus generalului Qassem Soleimani a început duminică în Iran. Zeci de mii de oameni s-au strâns dimineață la Ahvaz, în sud-vestul Iranului, pentru a-l comemora pe Soleimani, generalul iranian, ucis de americani, la ordinul președintelui Donald Trump.
Participanții au strigat ”moarte Americii”, iar televiziunea de stat a început înainte de ora locală 08:00 un program în direct, prezentând o mare de oameni, toți îmbrăcați în negru.
Această mulţime compactă şi adunată în piaţa Mollavi purta drapele roşii – culoarea sângelui martirilor, verzi – culoarea islamului, albe – ornate cu sloganuri religioase, precum şi portrete ale generalului care comanda forţa Al-Quds, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.