Este din nou stare de război la graniţa dintre Turcia şi Siria! Turcii au cerut ajutorul Statelor Unite, însă mutarea plănuită ar putea atrage după sine şi escaladarea tensiunilor cu Rusia în zonă.
SUA ar putea trimite rachete Patriot în Turcia după uciderea unor soldaţi turci în atacuri atribuite regimului sirian în regiunea Idleb (nord-vestul Siriei), a declarat joi ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, relatează AFP.
„Există o ameninţare cu atacuri aeriene, cu rachete împotriva ţării noastre”, a declarat ministrul pentru CNN Turk. „Ar putea fi un sprijin cu Patriots”, a adăugat el, excluzând orice sprijin la sol acordat de trupe americane.
Turcia a subliniat clar că nu doreşte să înfrunte Rusia prin această măsură
Turcia nu încearcă să „înfrunte” Rusia pe tema Siriei, unde o ofensivă a regimului în regiunea Idleb a intensificat tensiunile, a declarat de asemenea ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.
„Nu avem nicio intenţie să înfruntăm Rusia”, a menţionat ministrul pentru CNN Turk, adăugând că discuţiile cu oficiali ruşi vor continua. El a precizat că ţara sa va activa sistemele de rachete S-400 achiziţionate din Rusia.
Doi militari turci au fost ucişi, iar alţi cinci răniţi joi în urma unui atac aerian în provincia Idlib, în nord-vestul Siriei, a anunţat Ankara, acuzând aviaţia regimului de la Damasc de acest bombardament, potrivit AFP şi Reuters. Acest eveniment riscă să acutizeze şi mai mult tensiunile în regiunea Idlib între forţele turce şi cele ale regimului de la Damasc, susţinute de Moscova.
În pofida intereselor divergente, Turcia şi Rusia cooperează de mai mulţi ani pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria care, din 2011, a făcut cel puţin 380.000 de morţi, scrie Agerpres.