Astăzi este o zi de foc în Parlament. Deputații și senatorii vor începe o noua sesiune parlamentară iar cel mai important punct pe ordinea de zi vizează alegerea președintelui Senatului.
Călin Popescu Tăriceanu urmează să-și anunțe demisia din funcția deținută în fruntea Senatului.
Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului se întrunesc luni de la ora 13.00 pentru a-și alege noua componență și pentru a demara lucrările parlamentare în noua sesiune ordinară.
Conform procedurii, grupurile parlamentare ale partidelor se întrunesc pentru a desemna noii lideri de grup și pe cine vor susține la conducerea Senatului.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, după ședința Comitetului Executiv PSD de sâmbătă, că nu a fost adusă în discuție președinția Senatului, social democrații așteptând mai întâi ca liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu să demisioneze. Social-democrații au ca posibile variante pentru șefia Senatului pe Cristian Dumitrescu sau Ecaterina Andronescu.
În ceea ce îi privește pe liberali, pentru această funcție se vehiculează numele Alinei Gorghiu.