Prefectul Capitalei, Alin Stoica vine cu noi informații pentru bucureșteni privind noile reguli care intră în vigoare după ce Bucureștiul a coborât sub rata de infectare de 3.5 la mina de locuitori.

Mai exact, potrivit acestuia, locuitorii Capitalei vor putea să asă din case în perioada 05.00 – 22.00, în fiecare zi a săptămânii, adică restricțiile de weekend vor fi eliminate complet.

De asemenea, magazinele vor funcționa până la ora 21.00, iar sălile de fitness ar urma să fie deschise și ele, după cum spune Alin Stoica.

„Putem să ne deplasăm în afara domiciliului, în perioada 05.00 – 22.00, în fiecare zi a săptămânii. Nu mai există interdicția aplicată sălilor de sport, de a funcționa. Acestea sunt singurele modificări care au fost făcute”, a spus prefectul Capitalei.

Totodată, Alin Stoica a mai menționat că restul măsurilor vor continua să rămână în vigoare până la momentul în care incidența numărului de infectări cu noul coronavirus va scădea sub 3 la mia de locuitori.

Odată cu această scădere, restaurantele și sălile de spectacol ar urma să fie și ele deschise.

Restul măsurilor rămân în vigoare, cel puțin până la momentul în care incidența va scădea sub 3 la mie, pentru a putea să redeschidem sălile de spectacol, restaurantele, să avem o incidență un pic mai mare. (…) De mâine ar putea să funcționeze sălile de fitness”, a explicat prefectul Alin Stoica.

Alin Stoica, despre restricțiile de Paști

Prefectul Capitalei a fost întrebat și despre interdicțiile din peroada Paștelui. Potrivit acestuia, nu există momentan interdicții suplimentare și este foarte bine știut că în noaptea de Înviere este permisă deplasarea tuturor cetățenilor care doresc să meargă la slujbă.

„Pentru Paște nu avem interdicții acum, suplimentare, sunt măsurile pe care le știm cu toții, dar în noaptea Paștelui este permisă deplasarea tuturor cetățenilor care doresc să meargă la slujba de Înviere”, a declarat el.

Totodată, acesta a mai subliniat faptul că revenirea la carantina de noapte nu se va putea face imediat, în cazul în care rata de infectare ar crește peste 3.5. Mai exact, prefectul susține că legea este făcut într-o modalitate în care să asigure o marjă între rata de infectare de 4 și 3,5.

„Legea este făcută în așa fel în cât să asigure o marjă între 4 și 3,5. Măsurile de restricționare se iau între 4 la mie până la 7 la mie”, a spus prefectul Capitalei.