Când Cosmote a lansat, în luna decembrie a anului trecut, o promoție care permitea efectuarea de apeluri video la aceleași tarife ca ale apelurilor de voce, utilizatorii de telefonie mobilă și-au amintit dintr-o dată de serviciul care ar fi trebuit să fie motorul tehnologiei 3G. Realitatea a fost cu totul alta, arătând că tariful unui apel este mai important decât nevoia de a vedea interlocutorul convorbirii telefonice. Așa că, în prima jumătate a anului trecut, clienții companiilor de telefonie mobilă au efectuat 370.000 de minute de apeluri video 3G.
Nici la nivel mondial lucrurile nu stau mai bine. „Deloitte estimează că, în 2011, apelurile video vor fi mai ieftine, vor avea o calitate mai bună, iar accesibilitatea lor se va îmbunătăți, dar, cu toate acestea, o explozie a cererii este puțin probabilă“, arată compania de audit. Și chiar dacă așteptările de creștere nu sunt semnificative, producătorii de hardware vor continua să lanseze produse care permit efectuarea de apeluri video. Deloitte estimează că circa 400 de milioane de gadgeturi dotate cu a doua cameră video vor fi livrate în 2011, fiind vorba atât de smartphone-uri și tablete, cât și de laptopuri.
Prețul, bariera apelurilor video
Există însă și optimiști, printre care o companie de cercetare care prognozează că numărul utilizatorilor de telefonie mobilă care folosesc serviciul video call în America de Nord va crește cu o medie anualizată de 115% până în 2015. „Dar, în opinia noastră, acest avans nu va fi suficient pentru a juca rolul de catalizator al extinderii mass-market a apelurilor video în 2011“, mai spun analiștii Deloitte. Pe plan local, experimentul Cosmote a arătat că prețul este, într-adevăr, una din barierele care împiedică utilizatorii să folosească mai des acest serviciu.
„Într-o piață în care ofertele includ mii de minute în același pachet, posibilitatea de a utiliza minutele de voce și pentru apeluri video este o inovație lansată de Cosmote, care s-a bucurat de mare succes în rândul clienților“, spune Gabriel Ioniță, senior manager în cadrul companiei. În prezent, tariful unui apel video în aceeași rețea este la Cosmote de 0,149 euro/minut, iar la Orange și Vodafone, de 0,17 euro/minut. Experiența anilor trecuți arată că operatorul grec este cel care a dat startul reducerilor masive de preț, astfel că este de așteptat ca și celelalte companii de pe piață se vor lăsa atrase în această competiție, ceea ce va duce la o creștere a numărului de minute vorbite.
Începe și războiul tarifelor pentru apeluri video 3G
12 februarie 2011, 08:35
Ultima modificare în 12 februarie 2011, 10:35
Lansarea unor oferte care încurajează efectuarea de apeluri video înseamnă revitalizarea unui serviciu folosit acum cu precădere de corespondenții televiziunilor. Va fi 2011 anul în care tarifele video call-urilor devin accesibile?
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook