Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat că marţi, între orele 10,00 şi 12,00, va avea loc un exerciţiu pentru testarea şi verificarea unor echipamente din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă în şapte judeţe ale ţării - Brăila, Călăraşi, Galaţi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea.
Se va auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare.
În cadrul exerciţiului vor fi verificate şi fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către populaţie şi autorităţi.
IGSU le recomandă cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma ‘Exerciţiu’.
Miercuri, 19 aprilie, exerciţiul de alarmare se va desfăşura în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu şi Iaşi.
Alarmele vor suna joi, 20 aprilie, în alte zece judeţe Alba, Harghita, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj şi Sibiu, iar în ultima zi a exerciţiului, 21 aprilie, sirenele se vor auzi în Arad, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Timiş, Vâlcea.
Potrivit IGSU, înştiinţarea, avertizarea, pre-alarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia, prin intermediul sirenelor electrice şi electronice, au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.
De asemenea, sistemul de înştiinţare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecţiei populaţiei civile poate fi utilizată şi pe timpul conflictelor armate.
La nivel naţional există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situaţii de protecţie civilă, modul de acţionare a acestora fiind realizat local sau centralizat din dispecerate. AGERPRES