Începe vaccinarea anti-Covid-19 la copii! Colonelul Valeriu Gheorghiță a arătat ce grupă de vârstă este vizată în prima fază, potrivit testelor efectuate de Pfizer/BioNTech asupra vaccinului pe care îl produc. În momentul de față, datele sunt cât se poate de bune, dă el asigurări.
Începe vaccinarea anti-Covid-19 la copii! Agenția americană pentru medicamente și Agenția europeană a medicamentului sunt așteptate să își de acordul.
Doza în cazul copiilor va fi aceeași ca și la adulți, iar efectele adverse observate nu au fost altele decât cele deja consemnate.
Începe vaccinarea anti-Covid-19 la copii! Eficiență de 100% la grupa 12-15 ani
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, se așteaptă ca în următoarele două luni să fie acordată autorizația pentru vaccinarea anti-COVID a grupei de vârstă 12-15 ani, după ce compania Pfizer a anunțat că testele sale arată o eficiență a vaccinului de 100 la sută în cazul copiilor.
Valeriu Gheorghiță a explicat miercuri că doza în cazul copiilor va fi aceeași ca și la adulți și a spus că efectele adverse observate nu au fost altele decât cele deja consemnate de producător.
În 80 la sută dintre cazuri, a fost vorba despre reacții locale, la locul vaccinării.
Concernul americano-german Pfizer/BioNTech a anunțat miercuri că vaccinul său anti-COVID-19 are o eficiență de 100 la sută în cazul copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani.
Pfizer/BioNTech speră să înceapă vaccinarea acestei grupe de vârstă înainte de noul an școlar. În paralel, a început un studiu și pentru grupa de vârstă 6 luni – 11 ani.
”Vaccinul Pfizer își dovedește eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea”
”Este o veste foarte bună faptul că acest vaccin își dovedește eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea și la grupa de vârstă mai mică de 16 ani. În momentul de față, datele sunt cât se poate de bune.
Ne așteptăm ca în următoarele două luni atât FDA (agenția americană pentru medicamente), cât și agenția europeană a medicamentului să acorde autorizarea de punere pe piață și pentru această categorie de vârstă și foarte probabil că din al treilea trimestru al acestui an vom putea începe vaccinarea și la această grupă de vârstă, așa încât, iată, vom avea primul vaccin care va putea fi utilizat și la grupa de vârstă de peste 12 ani”, a declarat Valeriu Gheorghiță, potrivit digi24.ro.
”Va fi un avantaj suplimentar în special pentru copiii care sunt în evidență, din păcate, cu boli cronice, boli care îi expun la un risc crescut de a face forme severe, chiar dacă sunt la o vârstă mică”, a subliniat medicul.
”În al doilea rând, în lumina noilor date, practic putem să avem o șansă în plus la limitarea răspândirii acestei infecții în rândul populației și implicit la limitarea consecințelor pandemiei”, a adăugat Gheorghiță.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.