"Consider că cei doi se înţeleg mai bine decât s-a văzut în trecut. Nu este o dramă psihologică şi au dat dovadă de sobrietate". Fiecare şi-a exprimat punctul de vedere, fără idei preconcepute şi acum trebuie să ajungă la un compromis, a răspuns analistul politic german la o întrebare legată de rolul celor doi demnitari de rang înalt pe scena europeană.

În opinia sa, între Francois Hollande şi Angela Merkel a fost un început mai bun decât a avut iniţial cancelarul german cu fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy sau în cazul relaţiilor ex-preşedintelui Jacques Chirac cu fostul şef al cabinetului german Gerhard Schroder.

În mod evident, între cei doi au existat mari divergenţe de la bun început legat de propunerile privind pactul de creştere şi stabilitate economică. "Este un lucru bun că Franţa şi Germania şi-au exprimat deja opiniile divergente, deoarece dacă se vor pune de acord, ceilalţi membri ai Uniunii Europene vor trebui să se conformeze şi să accepte compromisul, ceea ce a devenit destul de complicat în rândul celor 27 de state membre", a insistat sursa citată.

Stefan Seidendorf a salutat faptul că Angela Merkel şi Francois Hollande nu sunt preocupaţi de "jocuri psihologice" pe scena politică. Potrivit analistului, Francois Hollande îşi va structura discursul politic după alegerile legislative ce vor avea loc la 17 iunie în Grecia şi în Franţa.

Este necesar ca, "după alegeri, Hollande să se dovească mai conciliant, având în vedere că, structural, poziţia Germaniei şi a Angelei Merkel nu s-au schimbat, a conchis analistul german.