Înmatriculările de autoturisme au înregistrat o scădere în primele două luni ale anului 2020, față de aceeași perioadă a anului trecut. În cazul autoturismelor second hand, înmatriculările au scăzut cu 1,23% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2019.
Peste 93.300 de autoturisme noi şi second hand au fost înmatriculate în primele două luni din acest an în România, în scădere cu 5,66% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, din totalul înmatriculărilor de autoturisme noi, înregistrat în intervalul ianuarie – februarie, cele mai multe au fost: Dacia – cu 5.744 de unităţi, în scădere cu 38,11% faţă de acelaşi interval din anul anterior, urmată de Volkswagen (2.056 de unităţi, +27,70%), Renault (1.848 unităţi, -12,29%), Skoda (1.822 unităţi, +3,76%), Hyundai (1.548 de unităţi, +27,30%), Toyota (1.164 unităţi, -4,43%) şi Ford (1.102 unităţi, -46,03%).
Pe segmentul autoturismelor rulate, în primele două luni ale anului în curs au fost contorizate 72.031 de exemplare, în scădere cu 1,23% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2019. Din acest total, 18.122 de unităţi au fost din gama Volkwagen, mai multe cu 0,18% la nivel comparativ cu perioada ianuarie-februarie din anul precedent.
La nivelul lunii februarie a acestui an, în funcţie de numărul autoturismelor înmatriculate, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia – cu 2.174 exemplare (-45,84% faţă de februarie 2019), Skoda (794 unităţi, -3,17%), Volkswagen (715 unităţi, -12,8%), Renault (685 unităţi, -21,8%) şi Hyundai (664 unităţi, +6,75%).
Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor a fost înregistrată în cazul: Alfa Romeo (nouă unităţi), Jaguar şi smart (8), Laborghini, Rolls Royce şi Subaru (3), Ferrari (2) şi Bentley (1).
Ușoară creștere a înmatriculărilor în februarie
În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturismele rulate, datele DRPCIV arată, în februarie, 37.276 de exemplare, în creştere cu 1,27%, de la un an la altul.
Cele mai multe înmatriculări din această categorie au fost consemnate în cazul: Volkswagen – cu 9.353 de unităţi (+1,93%, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior), BMW (3.927 unităţi, +8,60%), Audi (3.666 unităţi, +4,15%), Ford (2.781 unităţi, -8,67%), Opel (2.720 unităţi, -22,20%) şi Mercedes-Benz (2.239 unităţi, +11,28%).
Datele DRPCIV arată că, în 2019, la nivel naţional, erau înmatriculate aproximativ 8,75 de milioane de autovehicule, din care peste 6,9 milioane de autoturisme.
În Capitală, numărul autovehiculelor înmatriculate, anul trecut, ajunsese la aproximativ 1,46 de milioane de unităţi, iar din acest total 1,169 milioane de unităţi erau încadrate la categoria autoturisme.
Statistica oficială menţionează că, la finele anului 2019, pe drumurile din România circulau 4,344 milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,895 milioane de maşini diesel.