Cu toții ne dorim să trăim experiențe. Să ne bucurăm de viață și să punem în sertarul cu amintiri acele momente care ne fac să ne simțim bine. Aceasta este rețeta pe care se bazează Godmother, agenția de publicitate care a înțeles că în spatele unei campanii de succes trebuie să existe o conexiune. Astfel, prin poziționarea de „brand experience artisans”, agenția reușește să realizeze o legătură între brand și consumator.
Cum poți înțelege mai bine un brand? Trebuie să faci parte din povestea sa! Astfel, specialiștii de la Godmother pun în scenă evenimente memorabile. Cu proiecte care au rolul de a crea legătura dintre brand și consumator. Alice Gavril, Managing Partner Godmother, ne-a explicat secretele din spatele realizării unei experiențe de brand, de la strategie și creație până la cele mai mici detalii de implementare, conform Infofinanciar.
Totul a început cu o reclamă
Multe persoane se străduiesc să își găsească drumul în viață și să aibă acel moment în care să spună: „Acesta este drumul meu!”. Povestea lui Alice a început cu o reclamă pe care a văzut-o la TV. A fost impresionată de atmosferă, de scenariu și de implicarea oamenilor din publicitate, care erau chiar actori în spot-ul TV. Iar destinul a făcut ca primul său loc de muncă să fie chiar la acea agenție.
„Pentru mine a fost inspirațional să descopăr că lucrez cu oamenii care mi-au dat spark-ul acesta să-mi doresc să intru în industrie. Am avut un parcurs pe care unii l-ar cataloga ca fiind plictisitor, în sensul în care mi-a fost foarte clar de la început că vreau asta și că voi lucra într-o agenție de publicitate” a povestit aceasta.
În Godmother, Alice a ajuns în urmă cu șase ani și jumătate. În trecut, își formase deja ani de experiență într-o agenție focusată pe digital. Dar, a simțit nevoia de o schimbare. Iar chimia pe care a avut-o cu întreaga echipă i-a spus pe loc că a făcut alegerea bună.
Istoria Godmother
Agenția de publicitate are o istorie de 25 de ani. Dar brandul și respectiv numele de Godmother au apărut mai târziu pe piață. „La un moment dat, acționariatul s-a schimbat. O parte din acționari s-au dus pe alte tipuri de servicii, iar Valentin Văcăruș a preluat managementul și, practic, a dat naștere acestui brand, Godmother. Deci, el este cel care a venit cu poziționarea și cu numele, lui i se atribuie mare parte din succesul agenției” a explicat Alice Gavril.
Firesc, am întrebat de ce Godmother? Iar răspunsul a fost clar. Numele provine din caracteristicele agenției, care se poziționează ca un „caregiver” – ce vine în sprijinul clienților și a consumatorilor. „Agenția, pe parcursul celor 25 de ani, a avut o evoluție. A plecat de la producție, s-a dus în zona de servicii integrate 360, ca apoi să se creioneze mai clar faptul că agenția are capacitatea să aducă mai multă valoare în zona de live experience, BTL” a povestit Alice.
Agenția de publicitate activează pe ideea de „brand experience artisans”. Mai exact, modelează experiența pe care oamenii o au atunci când vin în contact cu un brand. Astfel, se axează pe acțiuni de BTL, de la evenimente, la interacțiuni de zi cu zi, până la diverse activări de brand. „Noi creionăm acest brand experience de la partea de strategie, la partea de creație, concept creativ și până la cel mai mic detaliu în implementare” a explicat reprezentanta Godmother.
O cultură a bucuriei
Echipa Godmother muncește intens pentru a obține rezultate excepționale, mergând după premisa „work hard, play hard”. Astfel, agenția dezvoltă multe programe care au în prim plan angajații. „Ei sunt cei care duc mai departe mesajul agenției. Credința mea este că pasiunea aceasta pentru a crea experiențe trebuie să înceapă și cu tine în interior, cu angajații tăi, nu doar pentru clienții noștri” a explicat Alice.
La nivel de atmosferă în agenție, totul funcționează după o cultură a bucuriei. „Auzeam prin ușile biroului aplauze și râsete, am ieșit să văd ce se întâmplă. Primiseră o aprobare importantă pentru o locație unde se va desfășura un eveniment important. Aceasta este atmosfera agenției. O cultură de bucurie sinceră, în care investești atât de mult interes, pasiune și intensitate încât atunci când proiectele ajung să fie palpabile, bucuria momentului este de neprețuit” a povestit aceasta.
Agenția a implementat pentru angajații săi programe de learning și well being. Prin aceste inițiative, se desfășoară training-uri care au rolul de a identifica emoții, valori sau bariere în comunicare. Scopul principal este de a oferi un mediu sigur din punct de vedere psihologic și de a transmite feedback. În plus, fiecare angajat al Godmother dispune de un buget de dezvoltare personală, pe care îl poate cheltui așa cum dorește. „Trebuie să fim deschiși în acest mediu extrem de dinamic, în care nu prea e timp de supărări, de interpretări greșite, și atunci am pus accentul pe zona aceasta de dezvoltare emoțională” a spus Alice Gavril.
Experiențe „must have”
De-a lungul timpului, Godmother a realizat numeroase proiecte. Iar specialiștii s-a implicat trup și suflet pentru un rezultat cât mai bun. Pentru anul 2023, agenția a obținut o cifră de afaceri de 7,9 milioane de euro. Unele dintre cele mai importante evenimente susținute de agenție fac parte din portofoliul Google, companie cu care agenția colaborează de ani de zile.
„Google este clientul nostru de peste 10 ani, noi organizăm evenimentele lor în România și cel puțin o dată pe an se întâmplă un event mare , de exemplu pentru brandul Youtube. Este un proiect la care vrei să fii, vrei să fii invitat, dai din coate să fii acolo. Ca agenție, suntem extrem de entuziasmați să contribuim la succesul său și, așa cum ar spune o colegă din echipa YouTube, <să iasă țiplă>” a spus Alice Gavril.
Provocări la nivelul pieței
La nivel de dificultăți ale pieței, o problemă majoră o reprezintă deficitul forței de muncă și dificultatea de a atrage talente. Lumea se schimbă, iar diferențele dintre generații se observă din ce în ce mai tare. Tinerii nu mai au răbdarea necesară pentru a lua lucrurile pas cu pas.
„Generația care vine din urmă are un mindset total diferit față de ce era cutumă în industrie până acum. Pentru a fi un bun specialist, din punctul meu de vedere, trebuie să treci prin toate etapele. Să pleci de la munca de jos și să experimentezi. Să te duci și în față la clienți și să te dai cu capul un pic de probleme. Trebuie să înveți din experiență, pentru că nu e o meserie care se învață la școală, este o meserie care se învață din practică” a explicat Alice.
Munca în publicitate nu este un lucru ușor. Ești mereu presat de bugete, de negocieri și de deadline-uri, fiind un domeniu plin de creativitate, dar cu multe lucruri imprevizibile. „În industria noastră și mai cu seamă în BTL, timpul este relativ. Noi muncim nopți, weekend-uri, montaje în creierii nopții. Ai nevoie de oameni pasionați și dispuși să facă efortul acesta. Este un challenge și tot ce ne ține este pasiunea” a explicat aceasta.
Dificultăți transformate în oportunitate
De cele mai multe ori ne concentrăm atenția pe probleme și consecințe. Dar situațiile limită ne pot forța să gândim „outside the box”. Pandemia a creat multe dificultăți pentru mediul de afaceri și a dus la profituri scăzute. Dar, în cazul Godmother, vorbim despre descoperirea unor oportunități de evoluție. Perioada pandemiei a anulat multe proiecte pentru partea de BTL, deoarece interacțiunea față în față nu era posibilă. Astfel, agenția s-a axat mai mult pe online. Atât prin dezvoltarea evenimentelor online sau hibride, cât și pe extinderea în această direcție a serviciilor. Acest lucru a dat naștere unui nou proiect, Cognition Agency.
„Acum 2 ani și jumătate ne-am dat seama că în pandemie am adus oamenii aproape prin digital. Ca urmare, ne-a venit firesc și am zis hai să adăugăm componenta aceasta și să o facem bine. Să fim focusați și să putem servi la fel de bine și în digital și să creăm aceste experiențe de brand. Acesta e și motivul pentru care ne-am extins și am deschis și agenție de digital Cognition” a spus Alice Gavril.