Ministrul Educației, Monica Anisie, a vorbit la Parlament în cursul zilei de astăzi despre începutul noului an școlar și ce modificări a adus Guvernul. Ministrul a precizat că Executivul a adoptat aseară o Ordonanță de Urgență în acest sens care afectează anul şcolar 2020-2021.
Începutul anului școlar. Anunțul Ministrului Educației pentru milioane de elevi. Ce se întâmplă din septembrie
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat, joi, la Parlament, că numărul de ore la clasa pregătitoare se va reduce din anul şcolar 2020-2021. Reducerea numărului de ore se va realiza până în anul 2026 pentru restul elevilor, potrivit Ordonanței de urgență adoptate de Guvern.
„Aseară a fost aprobată în şedinţa de Guvern o Ordonanţă de urgenţă prin care am prorogat aplicarea modificării numărului de ore la clasă pentru toate clasele şi vom începe anul acesta şcolar cu clasa pregătitoare. Deci, începând cu clasa pregătitoare vom reduce numărul de ore la clasă şi vom prezenta noile planuri-cadru pentru învăţământul primar. În curând, specialiştii din cadrul Ministerului Educaţiei vor prezenta aceste noi planuri-cadru, le vom pune în dezbatere publică”, a afirmat Anisie, la Parlament.
Amintim că, legea a fost promulgată încă din noiembrie 2019. Preşedintele Klaus Iohannis a dat atunci undă verde pentru legea care taie cu până la 9 numărul de ore de şcoală pe săptămână. Legea era în vigoare în acest moment şi trebuia să se aplice din 14 septembrie 2020, însă Guvernul a prorogat termenul de aplicare printr-o Ordonanță de urgență.
World Vision România propune un set de modificări „esenţiale pentru începerea în siguranţă a şcolilor”
În acest context, fundaţia World Vision România propune un set de şapte modificări pentru Proiectul de norme publicat de Ministerul Sănătăţii privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ în perioada pandemiei COVID-19. Fundaţia consideră setul de modificări „esenţiale pentru începerea în siguranţă a şcolilor”.
Începutul anului școlar. Anunțul Ministrului Educației pentru milioane de elevi. Ce se întâmplă din septembrie
Cele şapte modificări propuse de Fundaţia World Vision România pentru începerea în siguranţă a şcolilor sunt:
– Şcolile şi autorităţile locale trebuie informate din timp cu privire la scenariul de funcţionare, pentru a putea organiza începutul de an şcolar conform normelor. Este important ca şcoala să înceapă la timp, dar şcolile şi autorităţile locale trebuie informate cu privire la scenariul pe care trebuie să îl aplice urgent;
– Bugetele locale trebuie să aibă fonduri alocate pentru a asigura respectarea normelor. Altfel, regulile rămân doar pe hârtie, fiind imposibil de pus în practică;
– Trebuie precizat clar în norme cine va asigura măştile pentru elevi şi profesori! Responsabilitatea nu trebuie transferată pe părinţi fără a ne asigura că aceştia sunt pregătiţi;
– Trebuie realizat un protocol clar pentru analiza stării de sănătate a elevilor, iar cadrele didactice trebuie instruite;
– Analiza situaţiei epidemiologice în şcoli trebuie făcută periodic, nu doar la începutul şcolii;
– Măsurile pentru elevii şi personalul din unităţile de învăţământ aflate în grupele de risc sunt incomplete şi dificil de pus în practică în mod real. Conform proiectului, şcoala trebuie să monitorizeze cu mai multă atenţie măsurile de protecţie şi de igienă în cazul elevilor cu boli cronice. Nu se precizează, însă, de unde ştie şcoala care sunt aceşti elevi şi ce standarde trebuie aplicate „pentru a acorda mai multă atenţie” acestor măsuri;
– Copiii defavorizaţi trebuie să primească în continuare masă caldă în şcoli. Este important ca programele de masă caldă în şcoli, cum sunt cele implementate în cadrul proiectelor Fundaţiei World Vision România, să continue, iar autorităţile trebuie să clarifice cum se va putea face livrarea de masă caldă în condiţii de siguranţă începând din septembrie.
Modificări și pentru învăţământul preuniversitar şi universitar
Pe de altă parte, legea conform căreia activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar şi universitar se pot realiza şi online, în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau cea de asediu, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 147/22.04.2020).
Pe 27 iulie, Senatul, Cameră decizională, a adoptat proiectul iniţiat de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, conform căruia activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar şi universitar se pot realiza şi online în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau cea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale.
Proiectul a fost adoptat cu 102 voturi „pentru” şi 26 „împotrivă”.
Începutul anului școlar. Anunțul Ministrului Educației pentru milioane de elevi. Ce se întâmplă din septembrie