Pentru Viorica Dăncilă alegerile din 24 noiembrie pot înseamna începutul sfârșitului. Și asta pentru că este de așteptat ca, în perioada imediat următoare, să înceapă în partid un adevărat război între Viorica Dăncilă și baronii PSD.
Viorica Dăncilă s-a făcut foc și pară după ce rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale au arătat că ea nu a reușit să învingă nici măcar în zonele controlate de baronii PSD.
S-a vorbit atunci de judeţul Neamţ, al baronului local Ionel Arsene, lider cu influenţă în PSD. Aici, Iohannis a ieșit pe primul loc.
La fel s-a întâmplat și la Constanța, unde președintele a luat un număr aproximativ dublu de voturi față de Viorica Dăncilă.
O situație dezastruoasă în turul I s-a înregistrat și la Vaslui. Judeţul condus de Dumitru Buzatu a votat masiv pentru Klaus Iohannis. În plus, s-a aflat printre judeţele codaşe, la prezenţă.
Nici în Focșaniul lui Marian Oprișan lucrurile nu au stat mai bine. Klaus Iohannis a câștigat detașat cu peste 40 la sută din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Eșecul din primul tur a făcut-o pe Dăncilă să treacă la amenințări și să le ceară baronilor PSD implicare totală.
Ziua de 24 noiembrie, adică ziua decisivă pentru alegerea președintelui României a venit iar liderul PSD s-a ales, din nou, cu o înfrângere usturătoare.
Conform datelor centralizate de Autoritate Electorală Permanentă, Klaus Iohannis s-a impus în judeţul Vaslui. Același lucru s-a întâmplat și la Bacău, Vrancea sau Constanța. Adică în județele considerate fiefuri ale PSD.
Ceea ce urmează este însă lesne de anticipat. Viorica Dăncilă va cere o analiză pe județe în ceea ce privește rezultatul de la alegerile prezidențiale. Ea va încerca să contracareze orice tentativă de debarcare a sa din funcție și va spune că voturile obținute de ea sunt comparative cu cele obținute de PSD în 2016. În plus, ea va folosi ca argument exact datele de mai sus: Klaus Iohannis a bătut-o inclusiv în zonele considerate favorabile PSD și conduse de baronii partidului. Ceea ce înseamnă că eșecul nu îi aparține în totalitate.
Perioada imediat următoare este decisivă pentru viitorul lui Dăncilă în fruntea PSD. Mai multe voci vorbesc despre dorința unor grei din PSD ca ea să fie înlocuită din funcție mai ales că în doar șase luni de zile urmează alegerile locale. Se vorbește chiar de un nou început și se avansează nume de înlocuitori la șefia PSD.
Cel mai probabil scenariu este ca PSD să repete istoria deja cunoscută, când după fiecare rând de prezidențiale și-a dat jos liderul care a pierdut în alegeri. A fost cazul lui Adrian Năstase – înlocuit cu Mircea Geoană sau a lui Mircea Geoană – înlocuit cu Victor Ponta. În ambele situații, baronii PSD au convocat Congres de urgență și și-au obligat liderul să plece din fruntea partidului.
Rămâne de văzut dacă acum noua grupare din interiorul PSD – respectiv Marcel Ciolacu (președintele Camerei Deputaților) și Paul Stănescu (trecut pe linie moartă de chiar cea pe care a sprijinit-o) vor reuși să o înlăture pe Dăncilă și vor impune o persoană apropiată în fruntea PSD. Toate datele indică în acest moment că acesta este unul dintre planurile care se pun la cale chiar acum în interiorul PSD: Congres cât mai rapid și schimbarea din funcție a lui Dăncilă.