La mai bine de un an de la izbucnirea revoluţiei politice din Ucraina, situaţia politică şi economică din această ţară începe să dea semne de revenire, iar totul s-ar putea întoarce împotriva lui Vladimir Putin.
Publicaţia americană Forbes, citată de Ziare.com, se întreabă dacă acesta va fi sfârşitul lui Vladimir Putin, în condiţiile în care reforma din Ucraina începe să înregistreze progrese.
Autorul articolului notează că Vladimir Puţin ar trebui să aibă motive de îngrijorare în cazul în care Ucraina va trece peste această situaţie delicată şi va ajunge la nivelul unor ţări precum Polonia sau Georgia.
"Dacă Ucraina urmează calea Poloniei, a ţărilor baltice sau a Georgiei, ruşii obişnuiţi vor începe să se întrebe de ce ei sunt lăsaţi în urmă. Acest lucru îl va lasă pe preşedintele Rusiei cu două opţiuni – să reformeze sistemul corupt sau să facă sistemul sau şi mai opresiv – iar ambele îi vor cauza probleme viitoare pe care, având în vedere starea slăbită a regimului sau, nu şi le permite", comentează publicaţia americană.
"Aşa cum am susţinut cu un an în urmă, sancţiunile impuse de administraţia Obama l-ar putea trage în jos pe liderul rus. Acum, se confruntă cu o economie în prăbuşire, cu o corupţie larg răspândită şi cu o izolare internaţională. Mulţi cred că Putin se lupta penru supravieţuirea politică. În mod evident, el nu îşi poate permite că Ucraina să devină un model pentru conaţionalii săi nemulţumiţi", mai scrie Forbes.