Incertitudinea, certitudinea acestui deceniu. Klaus Iohannis: Trăim vremuri critice

Sursă: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a vorbit la ediția inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții, care a avut loc la Luxemburg. În cadrul alocuțiunii, șeful statului a spus că incertitudinea este certitudinea acestui deceniu.

Președintele Klaus Iohannis a susținut, luni, 27 februarie, o alocuțiune în cadrul ediției inaugurale a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiții.

”Într-adevăr, trăim vremuri critice. Un deceniu de schimbări majore a început deja. Securitatea nu mai poate fi considerată de la sine înțeleasă în Europa, în urma războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. Prețurile energiei au crescut și securitatea aprovizionării a fost amenințată. Inflația afectează bunăstarea economică a cetățenilor noștri.

Este nevoie urgentă de acțiune climatică. Cu toate acestea, acțiunea noastră decisivă pentru tranziția verde întâmpină încă obstacole. La fel și pentru tranziția digitală. Economiile globale se confruntă cu creșterea nivelului datoriilor și cu o încetinire a creșterii, ambele contribuind la sporirea vulnerabilităților macroeconomice şi reducerea interesului pentru investiții. Sustenabilitatea financiară se află sub o nouă presiune.

Dependențele în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare, în special pentru materiile prime, au devenit o vulnerabilitate majoră pentru economia post-pandemie. Ca urmare a acestor lucruri, economia globală devine din ce în ce mai fragmentată. Globalizarea se confruntă cu provocări serioase. Pe scurt – incertitudinea pare să fie certitudinea acestui deceniu. Toate acestea ne obligă să ne adaptăm mai repede decât înainte.Cei care sunt capabili să o facă și chiar să fie cu un pas înainte vor deveni mai puternici, mai rezilienți și mai pregătiți pentru viitor”, spune șeful statului.

Klaus Iohannis a scos în evidență trei lucruri esențiale

Președintele României a evidențiat trei lucruri esențiale, în opinia lui, acestea fiind adaptabilitatea prin soluții rapide la provocările actuale, unitatea de acțiune și continuarea valorilor fundamentale.

”În primul rând – adaptabilitatea prin soluții rapide la provocările actuale, păstrând în același timp obiectivele noastre strategice. În al doilea rând – unitatea de acțiune. Într-o lume fragmentată, Uniunea Europeană poate reuși numai dacă statele membre rămân unite. În al treilea rând – să rămânem loiali valorilor noastre fundamentale”, spune șeful statului.

El a mai adăugat că ”în acest moment critic, trebuie să acționăm decisiv pentru a consolida Europa atât în interior, cât și pe scena globală. Construirea rezilienței începe acasă. Coeziunea noastră internă este nucleul forței noastre – aceasta trebuie păstrată în mod prioritar. Această nouă eră economică necesită deja investiții masive în tranziția verde și cea digitală, în special prin noi tehnologii curate inovatoare și competitive. În fața incertitudinii actuale, pentru a evita un decalaj de investiții și inovare, Uniunea Europeană trebuie să rămână o destinație atractivă. Și este de datoria noastră, ca state membre, să contribuim la o Europă stabilă, coerentă și prosperă, cu o economie solidă și o industrie competitivă.

Economia românească își joacă activ rolul în aceste eforturi. Vedem contextul actual ca un catalizator pentru ambițiile noastre către un viitor digital, verde și sustenabil și o oportunitate de a stimula investițiile în energie, transport, agricultură, infrastructură de sănătate și tehnologie”, spune Klaus Iohannis.

Fondurile de investiții europene, sursa prosperității României

”Am lucrat în mod constant la reforme, concentrându-ne pe coeziune și reducerea decalajelor de dezvoltare față de statele care sunt membre mai vechi ale Uniunii Europene. Rezultatele sunt vizibile. PIB-ul nostru pe cap de locuitor exprimat în puterea de cumpărare este de aproximativ 75% din media UE în 2022. Ultimele date au confirmat că avem o economie rezilientă.

Am avut una dintre cele mai mari rate de creștere economică în 2022 și ne-am dovedit a fi una dintre cele mai performante, profitabile și stabile piețe din Europa de Est. Comunitatea noastră de afaceri investește deja în combaterea schimbărilor climatice și percepe tranziția către o economie verde ca pe o reală oportunitate.

Prognozele globale sunt optimiste cu privire la perspectivele noastre viitoare ca a doua economie ca mărime a Europei de Est și un exemplu de creștere în regiune. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Planul nostru Național de Redresare și Reziliență, precum și alte fonduri sau programe UE, precum InvestEU, rămân factori de creștere și catalizatori pentru investiții puternice în țara noastră. Banca Europeană de Investiții este un partener important în implementarea acestor proiecte, care sunt esențiale pentru sprijinirea dezvoltării durabile a economiei noastre – de la proiecte economice de anvergură la IMM-uri, energie, educație, dezvoltare urbană sau conectivitate”, a continua președintele României.

Uniunea Europeană are instrumentele potrivite pentru a se adapta schimbărilor din acest deceniu

Președintele României a mai spus că Uniunea Europeană ”are instrumentele potrivite pentru a se adapta la acest deceniu al schimbărilor și pentru a contribui la modelarea lumii de mâine într-un mod durabil, potrivit pentru generațiile viitoare.

Depinde de noi, statele membre, împreună cu parteneri precum Banca Europeana de Investiții, să conlucrăm pentru realizarea acestui obiectiv. Cu potențialul, creativitatea și generația sa tânără dinamică, România, țara mea, este pregătită să contribuie cu aceste soluții concrete pentru o Europă adaptată pentru viitor”.