Vladimir Putin a efectuat recent o vizită în China, unde a dezbătut mai multe subiecte cu Xi Jinping. În urma întrevederii, a dat de înţeles că nu agreează ideea unui armistiţiu în războiul din Ucraina pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris.
Vladimir Putin nu susține un armistiţiu în timpul Jocurilor Olimpice
În schimb, a afirmat că este dispus să negocieze cu Kievul pe baza acordului de pace nefinalizat în tratativele de pace desfăşurate la Istanbul în martie-aprilie 2022, conform AFP.
El susține că a fost atunci „păcălit” de Occident să-şi retragă trupele din nordul Ucrainei în schimbul unei promisiuni că urma să fie semnat acordul.
Putin a răspuns că „aceste principii olimpice, inclusiv cele ale armistiţiului olimpic, sunt foarte juste”.
Totuși, spune el, „puţine ţări le-au respectat pe parcursul istoriei, cu excepţia Greciei antice”.
Președintele rus l-a lăudat pe Xi Jinping
Preşedintele rus a spus că a abordat numeroase chestiuni importante în discuţia cu omologul său chinez.
Totodată, a lăudat abordarea flexibilă a acestuia pentru găsirea unei soluţii care să încheie conflictul din Ucraina, potrivit sursei menționate.
S-a declarat dispus să reia negocierile de pace pe baza acordului nefinalizat la Istanbul în aprilie 2022
În acest sens, liderul de la Kremlin s-a declarat dispus să reia negocierile de pace pe baza acordului nefinalizat la Istanbul în aprilie 2022.
Totuși, el impune condiţia acceptării noilor realităţi de pe teren. Potrivit sursei menționate, se referă la faptul că Rusia controlează circa 18% din teritoriul Ucrainei.
„Desigur, trebuie să plecăm de la realitatea care se conturează pe teren. Aceasta, fără discuţii”, a spus Putin, adăugând că Rusia „nu a refuzat niciodată să negocieze”, ci politicienii ucraineni „s-au retras din procesul de negociere” de îndată ce trupele ruse s-au retras din apropierea Kievului în martie 2022.
Amintim că ideea unui armistiţiu olimpic a fost avansată iniţial de preşedinţii francez şi chinez, Emmanuel Macron şi Xi Jinping,.
Macron a abordat ulterior această idee într-o discuţie telefonică și cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Președintele francez a spus că un astfel de armistiţiu ar putea înlesni o eventuală negociere între Kiev şi Moscova.