Reuniunea de primăvară a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se va desfăşura săptămâna viitoare, pe agenda discuţiilor urmând să figureze şi importanţa paradisurilor fiscale scoasă în evidenţă de dezvăluirile din scandalul Panama Papers, informează EFE.
Reuniunea începe marţi cu publicarea noilor prognoze ale FMI privind evoluţia economiei mondiale, care potrivit analiştilor ar urma să fie revizuite în jos pentru a reflecta efectele tranziţiei la un nou model economic în China. În ultimele sale estimări, publicate în luna ianuarie, instituţia financiară internaţională şi-a revizuit prognozele privind avansul economiei mondiale cu 0,2 puncte procentuale până la 3,4% în 2016 şi 3,6% în 2017. Între timp, încetinirea economiei chineze a continuat să afecteze economiile dependente de exporturile de materii prime precum Rusia şi Brazilia, ambele în recesiune pentru al doilea an consecutiv, precum şi alte pieţe emergente.
”Desigur agenda discuţiilor va fi concentrată pe pieţele emergente, cu un accent puternic pe Brazilia…În ceea ce priveşte economiile avansate, principala preocupare va fi probabil 'brexit', ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană”, a declarat analistul centrului de analiză Peterson Institute for International Economics, Jacob Kirkegaard.
Pe de altă parte, cu siguranţă documentele dezvăluite în urma scandalului Panama Papers vor figura pe agenda reuniunii FMI. Documentele arată că firma de avocatură Mossack Fonseca a înfiinţat mai multe societăţi offshore pentru a ajuta personalităţi din întreaga lume să beneficieze de avantaje fiscale. 'FMI împreună cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică va dori să scoată în evidenţă eforturile făcute pentru a promova transparenţa fiscală', a explicat Jacob Kirkegaard. Reuniunea Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, cele două instituţii create în urma acordurilor de la Bretton Woods din 1944, se vor derula până duminică 17 aprilie. (Sursa: Agerpres)