Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vrea să închidă mii de restaurante şi pensiuni, care nu au autorizație din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Mii de restaurante şi pensiuni sunt vizate de acest avertisment

Horia Constantinescu a declarat vineri, 5 ianuarie, că măsura a fost luată în considerare după evenimentele devastatoare de la Ferma Dacilor. În urma acestora, autoritățile consideră că trebuie învățat din greșelile trecutului.

„Având în vedere evenimentele legate de Ferma Dacilor, considerăm necesar ca oricare dintre autorități, acolo unde apar situații inedite, raportat la ceea ce se întâmplă în mod uzual să luăm măsurile ca atare.

Mi se pare normal să învățăm din greșelile trecutului și să aplicăm în ceea ce desfășurăm de acum încolo. Este vorba despre oprirea temporară. În cazul în care în această perioadă nu prezintă un plan în această direcție, perioada poate fi prelungită”, a declarat Horia Constantinescu.

Horia-Constantinescu
Horia Constantinescu / SURSA FOTO: evz.ro

Amintim că șapte trupuri carbonizate au fost găsite în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor. Victimele au fost identificate pe baza probelor ADN.

Comisarii au dat amenzi în valoare de aproape 430 de milioane de lei în 2023

Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de aproape 430 de milioane de lei în primele 11 luni din 2023. Astfel, au depășit totalul sancțiunilor aplicate în aceeași perioadă din anii 2021 și 2022 la un loc.

Potrivit ANPC, în cele 76.750 de acţiuni de control derulate de comisarii instituţiei, în primele 11 luni ale anului, au fost aplicate peste 95.000 de sancţiuni.

Datorită neregulilor constatate în timpul acțiunilor de verificare, comisarii de la ANPC au impus aproximativ 60.000 de amenzi contravenționale. Acestea au ajuns la un total de 427,5 milioane de lei. Totodată, au fost emise peste 35.000 de avertismente.

În acest context, Horia Constantinescu a afirmat că s-a observat o modificare a raportului dintre amenzile aplicate și avertismente în comparație cu anul 2021. Introducerea cazierului comercial a fost un factor de ajutor în identificarea dacă un operator economic a mai primit avertismente pentru aceeași abatere în trecut.

El a explicat că cifrele indică o schimbare în abordare și o atitudine mai strictă în tratarea abaterilor. Analizând activitatea zilnică a comisarilor ANPC, s-a constatat o îmbunătățire semnificativă a eficienței acestora.