Nicușor Dan a estimat că închiderea companiilor municipale va aduce la bugetul Capitalei o economie de 30-40 milioane de euro anual. Totuși, primarul general al Capitalei spune că din cele 24 de companii municipale care trebuie desființate, unele vor fi păstrate.
Închiderea companiilor municipale reprezintă o economie de aproape 30-40 milioane de euro anual. Nicușor Dan: Unele vor fi păstrate
Nicușor Dan spune că desființarea companiilor municipale reprezintă o economie de 30-40 de milioane de euro anual pentru bugetul Capitalei. În cadrul unei emisiuni televizate la B1 TV, primarul general al Capitalei a precizat că aceste companii au avut 2.700 de angajați.
„Aproximativ, poţi să înmulţeşti 2.700 cu 100.000 de lei, cât ar fi un salariu mediu anual, şi ajungem la 270 de milioane. Bineînţeles că oamenii aceştia şi produc şi dacă nu îi ai pe ei, trebuie să compensezi cu achiziţie de servicii din privat. Dar una peste alta, aş spune că economia este de ordinul a 30-40 de milioane de euro pe an”, a declarat Nicușor Dan.
Unele companii municipale vor fi păstrate
Primarul general al municipiului București a mai spus că dintre cele 24 de companii municipale care urmează să fie desființate, patru vor fi păstrate, iar patru vor fi menținute provizoriu.
„Sunt 24, dintre care patru trebuie păstrate, pentru că e vorba de: STB, Termoenergetica, Energetica, Trustul de Clădiri. Mai rămân 20, dintre care patru sunt păstrate provizoriu şi restul de 16 sunt în desfiinţare. Unele sunt în faliment, altele sunt în procedură de lichidare judiciară”, a explicat el.
Procedurile de desființare sunt dificile
Nicușor Dan a mai precizat că aceste proceduri sunt dificile și că trebuie să existe, mai întâi de toate, o decizie a Consiliului de administrație. Apoi, în funcție de situația financiară a companiei se va declanșa lichidarea voluntară sau falimentul.
„Problemele mai complicate sunt cu activele acestor companii. De exemplu, la Compania Străzi, Poduri, Pasaje, care s-a desfiinţat, aveam foarte multe utilaje pe care ne-a luat un an şi jumătate să le transferăm către o companie pe care am decis să o păstrăm, Trustul de Clădiri Metropolitane. Sperăm să facem asta la sfârşitul săptămânii viitoare. De asemenea, există Compania Cimitire, care are două terenuri, care are o clădire în centrul Bucureştiului şi pe care voiam să le păstrăm ca să nu fie scoase la licitaţie, să fie vândute la preţuri modice. Ca să le păstrăm trebuia să le facem un venit pentru aceste companii. Deci, nu a fost o decizie ‘pur şi simplu le închidem’, care să opereze imediat”, a afirmat Nicuşor Dan.