Autoritățile discută simultan despre introducerea impozitului pe avere, reducerea cotei unice și reintroducerea impozitului pe cifra de afaceri. Adoptarea acestor măsuri pentru 2011 ar încălca art. 4 din Codul fiscal. Evocarea lor cu o lună înaintea aplicării generează incertitudine în economia buimăcită de criză și de incontinență legislativă.
Reintroducerea impozitului pe cifra de afaceri la numai un an după eliminare arată fie incapacitatea autorităților de a avea o strategie fiscală, fie disponibilitatea de a recunoaște și corecta o eroare. Micii întreprinzători care au supraviețuit forfetarului se vor bucura însă oricum de oportunitatea oferită. Reducerea cotei unice ar putea fi interpretată ca o dovadă suplimentară a incoerenței fiscale sau ca o preocupare pentru bunăstarea contribuabililor și competitivitatea fiscală a țării. Vestea ar putea fi bună dacă nu ar veni din partea autorităților române.
Aceleași care au mărit contribuțiile sociale, care s-au lăcomit la acei 0,5% destinați pilonului II de pensii, care ignoră că principala problemă a pieței muncii e nivelul ridicat al contribuțiilor sociale. Riscul este ca reducerea cotei unice fără o restrângere a cheltuielilor publice să conducă la deficite bugetare, pretext ideal pentru reintroducerea impozitului progresiv. Alt element de haos și ineficiență.
Justificările pentru impozitul pe avere sunt discutabile. Mai întâi, motivul nevoilor bugetare nu e convingător. Ideea că Guvernul poate cheltui oricât deoarece poate mări impozitele oricând duce la ruina oricărei economii.
Cheltuielile publice excesive și voracitatea fiscală sunt la originea prăbușirii multor civilizații. În Franța, țară care aplică impozitul pe avere de aproape trei decenii, ponderea sumelor colectate astfel la buget e foarte redusă. Costul administrativ al colectării, costurile contorsiunilor juridico-fiscale suportate de contribuabili pentru evitarea lui, delocalizările fiscale ale marilor averi, emigrația întreprinzătorilor fac ca randamentul impozitului pe avere să devină ridicol de mic sau chiar negativ. Alte țări au înțeles și au renunțat la acest impozit, a cărui singură justificare e ideologică, și nu economică.
Argumentul caracterului nelegitim al marilor averi din România e incoerent și periculos. Dacă TOATE marile averi sunt nelegitime, înseamnă că obținerea lor a cauzat prejudicii care trebuie dovedite și recuperate. Orice rată de impozitare mai mică de 100% ar legitima averea rămasă. Dacă însă există fie și numai o singură mare avere obținută legitim, sancțiunea supraimpozitării ei cu un procent oricât de mic ar încălca principiile de drept. Suspiciunea întreținută cu privire la legitimitatea TUTUROR averilor e periculoasă. Hoția se sancționează prin recuperarea prejudiciului, nu prin impozitare. Nimeni n-a reușit să învingă sărăcia luptând împotriva bogăției.
Îmbogățirea noastră depinde și de capacitatea autorităților de a crea un mediu favorabil creșterii economice, care să încurajeze eforturile angajaților și angajatorilor, să atragă resurse din străinătate și să le mențină în țară pe cele existente. Altfel spus, de dorința autorităților de a închide fabrica de haos. Declarațiile de intenție nu mai ajung, e nevoie de onestitate: ori renunțați la ipocrizie și abrogați întregul articol 4 din Codul fiscal, ori suprimați acel „de regulă“ din textul său.
Radu Nechita este conf. dr. la Universitatea Babeș-Bolyai și președintele CISED