Incidentul de plata reprezinta neindeplinirea obligatiilor ce decurg dintr-un contract sau alte prevederi legale privind decontarea prin instrumente de plata – cecul, cambia, bilet la ordin. In cadrul BNR functioneaza, din 1997, Centrala Incidentelor de Plati. Cele mai multe incidente de plata au fost evidentiate in cadrul biletelor la ordin – un inscris prin care emitentul se obliga sa plateasca beneficiarului, sau la ordinul acestuia, o suma de bani la scadenta. Astfel, numarul incidentelor prin bilete la ordin s-a ridicat la 83.269, iar valoarea totala a sumelor refuzate la plata a fost de 6.295 miliarde lei. Pe pozitia a doua in ceea ce priveste numarul incidentelor si valoarea acestora se situeaza plata prin cecuri, sumele care au fost refuzate la plata prin aceste instrumente ridicandu-se la 3.364 miliarde lei.
AVAB are de recuperat de la SIF Moldova 3,9 mil. USD
Creanta pe care o detine Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) la Societatea de Investitii Financiare (SIF) Moldova se ridica la aproximativ 3,9 milioane de dolari, iar suma va fi platita in doua transe egale, anul acesta si in 2003, a declarat presedintele AVAB, Ionel Blanculescu. „Ne-au facut propuneri privind cedarea unor actiuni, dar am refuzat si am solicitat plata in numerar. Aceasta datorie este din 1997, cand SIF Moldova, atunci Fondul Proprietatii Private, a avalizat (garantat – n.r.) bilete la ordin in valoare totala de 25 milioane de dolari pentru un numar de 31 de societati comerciale. Pentru toate aceste societati ne-am indreptat si catre garant, care este SIF Moldova. Sigur, nu vom putea lua 25 de milioane de dolari, pentru ca vor castiga si ei un proces”, a explicat Blanculescu. Presedintele AVAB a apreciat ca va fi gasita o solutie amiabila si „nu vor exista probleme”, mai ales ca SIF-ul a provizionat suma pe care o are de platit. „In plus, este o societate cotata la Bursa, iar actionarii sunt sensibili la astfel de informatii”, a spus Blanculescu.
Coca-Cola asteapta o crestere a profitului
Coca-Cola Enterprises Inc, cea mai mare companie de imbuteliere a bauturilor racoritoare, a anuntat ca se asteapta la o crestere de 22% a profitului in 2003, ca efect al cererii solide pentru produsele lansate recent si al cresterii preturilor de comercializare, informeaza Reuters. Conducerea companiei americane de imbuteliere si distributie a estimat pentru 2003 un profit net pe actiune cuprins intre 1,15 si 1,22 dolari, fata de cel de 1-1,03 dolari estimat pentru acest an. Compania se asteapta, in 2003, la o crestere de trei procente a volumului de vanzari in America de Nord, si la o majorare de trei-patru procente pe piata europeana. De asemenea, producatorul anticipeaza un profit pe actiune intre 10 si13 centi, in ultimele trei luni ale anului curent. Pe de alta parte, grupul a anuntat ca intentioneaza sa aplice o crestere de aproape doua procente a preturilor de vanzare a produselor sale, din 2003. O serie de analisti au avertizat ca o astfel de majorare ar putea pune in pericol obiectivele financiare fixate in America de Nord, principala piata de desfacere a Coca-Cola. La randul sau, grupul rival Pepsi Bottling Group studiaza posibilitatea majorarii preturilor aplicate produselor sale. O eventuala decizie in acest sens ar putea fi anuntata in cadrul unei reuniuni de la mijlocul lunii decembrie.
Profit brut de 231 mil. lei la Distrigaz Nord
Societatea Distrigaz Nord Targu-Mures a inregistrat, in primele zece luni ale acestui an, un profit brut de 231 miliarde de lei, se arata intr-un comunicat remis de directorul general al societatii, Victor Stefura. Conform acestuia, profitul brut obtinut in anul 2001 s-a ridicat la 202 miliarde de lei, rentabilitatea SC Distrigaz Nord fiind in acelasi an de 2%. Tot in anul 2001, Distrigaz Nord a virat la bugetul de stat 2.169 miliarde de lei, fata de cei 1.206 miliarde de lei in anul precedent. Cifra de afaceri a societatii s-a ridicat in 2001 la 10.094 miliarde de lei, dublu fata de anul anterior, fiind realizata preponderent din activitatea de comercializare a gazelor. Distrigaz Nord Targu-Mures deserveste 20 de judete, administrand aproape 17.000 de kilometri de retea. Societatea are aproximativ 900.000 de abonati.
3,3 milioane euro pentru IMM-uri
Ministerul Dezvoltarii si Prognozei (MDP) a suplimentat cu 3,3 milioane de euro fondul Programului Phare de coeziune economica si sociala destinat sprijinirii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri), ca urmare a numarului mare de solicitari din partea acestora, informeaza un comunicat al ministerului. Prin intermediul acestui program, intreprinderile mici si mijlocii pot beneficia de credite cu o componenta nerambursabila, acordate prin intermediul Bancii Comerciale Romane, pentru o perioada cuprinsa intre trei si sase ani. MDP a incheiat, in primavara acestui an, un acord de finantare cu Banca Comerciala Romana in valoare de 8,1 milioane de euro, prin care acorda credite cu o componenta nerambursabila pentru IMM-uri. Suma maxima a unui credit este de 300.000 de euro, din care 75% reprezinta componenta rambursabila si 25% componenta nerambursabila. Pana in prezent, agentii economici au depus un numar de 60 de cereri de finantare, in valoare de 8,5 milioane de euro, din care sase milioane de euro reprezinta contributia Phare, cererile de creditare fiind in proces de evaluare, se arata in comunicat.
Un parteneriat la nivel mondial
In agricultura mondiala au avut loc recent schimbari importante. Una dintre acestea este cumpararea de catre Bayer a companiei Aventis CropScience, realizandu-se astfel o colaborare in domeniile protectiei plantelor, stiintelor biologice si stiintelor mediului. Noua companie denumita Bayer CropScience se caracterizeaza printr-o oferta de insecticide, erbicide, fungicide si produse pentru tratamentul semintei. Dl Dr. Jochen Wulff, presedinte al Bayer CropScience AG, afirma: „Am reusit sa combinam doi lideri de mare succes care se completeaza reciproc in mod ideal. Cream astfel o noua companie, care dispune de toate premisele pentru a mentine un ritm de crestere sustinut si pentru a fi lider mondial in domeniul protectiei plantelor.” Pentru a realiza acest scop, Bayer CropScience dispune de unul din cele mai extinse si mai avantajoase programe de cercetare din lume. Bayer CropScience opereaza in 122 de tari, oferind la nivel global programe complete pentru protectia plantelor, produse si servicii.