Călătorește mult prin toată lumea pentru a se întâlni cu diverși investitori interesați de proiectele eoliene pe care familia Muntmark le dezvoltă în Dobrogea și de care investitorii au auzit fie din presă, fie de la alți cumpărători. La 27 de ani, Andrei Muntmark lucrează cu tatăl său, Emanuel Muntmark, un om de afaceri român cu naționalitate suedeză, la dezvoltarea Monsson Group și transformarea grupului în dezvoltator la cheie de proiecte nu numai în eolian, ci și în domeniile solar sau hidro. Numele Monsson este strâns legat de eolian, întrucât compania a fost dezvoltatorul celui mai mare parc de pe uscat din Europa, Fântânele-Cogealac, deținut la ora actuală de CEZ.
Andrei și Emanuel Muntmark conduc împreună afacerile cu eoliene ale familiei, domeniu în care au fost pionieri în România, încă din 2004, fiind inspirați de ce se întâmplase în țări mai avansate, precum Austria și Germania. „Am locuit 19 ani în Suedia, iar în urmă cu trei ani am revenit în țară și am început să lucrez la Monsson Group. Am învățat repede despre ce este vorba și cred că energia produsă din surse regenerabile reprezintă viitorul“, spune Andrei Muntmark. Ca o paranteză, Monsson Alma a fost înființată în 1997 și este compania-mamă a Monsson Group, care deține un număr de 33 de firme. Grupul construiește, operează și asigură serviciile pentru parcuri eoliene, dar este implicat și în domeniile solar și hidro.
Pe înțelesul tuturor, în calitate de director comercial, Andrei Muntmark se ocupă atât de vânzarea proiectelor eoliene, cât  și de „anumite achiziții mai speciale“. De curând, s-a întors din Coreea, stat despre care spune că are un interes mare pentru acest segment. „După țările dezvoltate din Europa, foarte interesate de a asigura un procentaj cât mai mare din energia consumată din surse regenerabile, este rândul investitorilor din China, Japonia și Coreea să se orienteze către România și cred că, la un moment dat, se va concretiza acest interes venit din partea asiatică“, afirmă el.
Acum, poartă discuții avansate, pentru trei proiecte care totalizează 250 MW, cu trei investitori din Nordul Europei, „unii prezenți pe piața locală, alții nu“. În total, Monsson Group are la vânzare circa 1.500 MW în eolian. Până în prezent, din cei 2.400 MW dezvoltați, grupul a vândut deja proiecte care totalizează 750 MW. Aici intră și proiectul de 600 MW situat la Fântânele-Cogealac, preluat de fondul de investiții în regenerabile Continental Wind Partners și vândut ulterior către CEZ. Cehii au anunțat, în momentul preluării, că investiția necesară pentru dezvoltarea parcului este de circa 1,1 miliarde de euro.
În afară ce acest proiect, Muntmark a mai vândut şi către alți investitori, dintre care cele mai sonore nume aparțin OMV Petrom, care a cumpărat un parc de 45 MW, în timp ce ButanGas a preluat de la omul de afaceri un alt parc, de 25 MW. Diferența până la 2.400 MW, totalul parcurilor eoliene dezvoltate de Monsson, este dată de proiectele pe care grupul își dorește să le opereze în nume propriu. „Între 150 și 200 MW“, explică Andrei Muntmark. În context, 1 MW instalat înseamnă o investiție de 1,5 – 1,7 milioane de euro.

"Vrem să stocăm energia"

Însă planurile Monsson nu se opresc aici. După ce anul acesta și-a luat licența de trader de energie, acum se gândește la o altă investiție, nouă pentru piața locală: „Suntem interesați și de proiecte inovative, cum ar fi stocarea de energie. Deși în România nu sunt implementate stocajele de energie prin baterii, Monsson intenționează să realizeze un astfel de proiect-pilot de aproximativ 1 MW. O astfel de investiție este foarte importantă, ținând cont de faptul că, în următorii doi-trei ani, ar urma să se instaleze în țară câteva mii de megawați în eolian“, subliniaza el. Iar angajamentul României este că va susține instalarea de capacități situate între 3.000 și 4.000 MW.
Cu o mențiune: să stochezi electricitatea părea ceva imposibil până acum. Or, acest lucru ar ajuta un investitor să livreze totuși electricitate și când nu bate vântul. „O altă soluție la care ne-am gândit ar fi import și export de energie prin firma noastră de trading. Adică, atâta timp cât piața internă nu poate echilibra variațiile de energie eoliană, alte piețe din zonă ar putea să facă acest lucru“, detaliază Muntmark. Are mare încredere în acest sector de business, „unul dintre puținele pe care băncile le mai pot finanța“ și, chiar dacă sunt tulburări în zona euro, ceea ce ar putea să limiteze împrumuturile, totuși avantajul este că „nu există materie primă și se poate calcula ușor care sunt veniturile pe viitor“.

Certificate verzi sau feed-in-tariff

Pe scurt, cum poate fi susținut acest sector? „Sunt două feluri de a ajuta acest domeniu: fie prin certificate verzi, care se practică în România, fie prin feed-in-tariff, prin care se clarifică din start un preț fix, adică li se garantează producătorilor că electricitatea produsă va fi cumpărată la un preț fix“, mai spune Andrei Muntmark. În cazul certificatelor verzi, există un preț de piață care poate fluctua, iar această nesiguranță pentru investitori îi poate determina să aleagă o altă piață, cum ar fi, de exemplu, Bulgaria.
În context, un dezavantaj pentru România a fost faptul că s-a întârziat foarte mult aplicarea Legii nr. 220 din 2008, prin care investitorii primesc două certificate verzi în loc de unul, ceea ce a avut ca efect direct retragerea din piață a unor firme care anunțaseră deja proiecte. Prețul maxim al unui certificat verde este de 55 euro pentru fiecare MWh produs. „Suntem încrezători că, începând cu această lună (noiembrie), schema-suport aprobată prin OUG nr. 88/2011 (n.red. – care modifică și completează Legea nr. 220) va începe să fie pe deplin aplicată. Marea majoritate a investitorilor au amânat demararea planurilor pentru acest moment“, spune și Adrian Borotea, director de afaceri corporatiste al CEZ România. Potrivit lui, în lege încă există incertitudini referitoare la momentul în care regulile se vor schimba și cât de mult s-ar putea modifica numărul de certificate verzi. De asemenea, nu se specifică mecanismul practic de garantare a prețului minim al acestui certificat.
Și tot legat de capitolul legislație, în luna septembrie, Horia Hăhăianu, directorul general al Transelectrica, operatorul sistemului energetic românesc, declara că „temporizează“ acordarea de avize pentru instalarea de turbine eoliene, din cauza cererilor foarte mari din partea dezvoltatorilor, care depăşesc posibilităţile de racordare la reţea. „Studiem posibilitatea de a nu mai acorda avize pentru eoliene, deşi cadrul legal nu ne permite acum. De câteva luni am temporizat aprobările, suntem mai drastici, din cauza avalanşei de cereri“, spunea el atunci.

Câteva avantaje

Cu siguranță, energia eoliană este cea mai ieftină dintre energiile verzi pentru consumatorul de energie electrică din România, având totodată și un potențial semnificativ de dezvoltare. „În plus, aceasta plătește costul echilibrării, atunci când realitatea este diferită față de prognoză, dar și pe cel al conectării la sistem“, explică Borotea. Mai mult, energia eoliană salvează combustibilii fosili pentru generațiile următoare, fiind în același timp de un real ajutor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și evitarea costurilor de mediu (penalităților) impuse consumatorilor de energie electrică din România.
„Explorăm noi proiecte de dezvoltare, în special pe sectorul energiei eoliene“, mai spune reprezentantul CEZ pentru a puncta și mai mult potențialul unui domeniu aflat încă la început. De altfel, se poate spune că CEZ este cea dintâi companie care a făcut primul pas mare în acest sens pe piața locală. „După ce avem în funcțiune deja 300 MW la Fântânele, în anul 2012, CEZ va finaliza parcul eolian de la Cogealac, atingând o capacitate instalată de 600 MW. Vom începe retehnologizarea la cele patru microhidrocentrale (18 MW) din zona Reșita“, detaliază Adrian Borotea.
Din datele Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA), cele mai importante proiecte anunțate pentru 2012 aparțin unor companii mari precum CEZ, EDP, IMA Partners, PNE Wind, Monsson Group, majoritatea fiind localizate în Dobrogea, dar și în Moldova. În România, la ora actuală sunt circa 850 MW instalați în eolian, iar până la sfârșitul acestui an, susține Dana Duica, director executiv RWEA, vom ajunge la o capacitate totală de producție instalată în jur de 900 MW.
„Mai departe, din informațiile centralizate până acum de RWEA de la companiile-membre, putem spune că, în varianta optimistă, în 2012 se vor instala alți aproximativ 800 MW în România“, subliniază ea. Astfel, cel puțin în teorie, anul viitor ar trebui să fie anul energiei eoliene la noi în țară, întrucât ar urma să apară capacități care să dubleze puterea actuală a turbinelor.