Potrivit datelor publicate joi de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a urcat în februarie la 103,5 puncte, de la 102,6 puncte luna precedentă.
În ceea ce privește cifra comunicată de Executivul comunitar, aceasta este mai ridicată decât estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la un avans de până la 102,8 puncte.
Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a urcat până la 11,2 puncte în februarie, de la 11 puncte luna precedentă. De asemenea, încrederea în industrie s-a îmbunătăţit luna aceasta la minus 6,6 puncte, de la minus 8,1 puncte, în timp ce încrederea consumatorilor a urcat la minus 7,2 puncte, de la minus 7,6 puncte, relatează agerpres.
De ce scad acțiunile europene?
Pe de altă parte, acţiunile europene au scăzut din nou joi, deoarece creşterea numărului de îmbolnăviri în afara Chinei sporeşte temerile privind o extindere a epidemiei de coronavirus care va afecta creşterea economiei mondiale.
Şi studiul realizat de compania de analize financiare Markit arată că economia zonei euro a crescut peste aşteptări luna aceasta, un semn bun pentru Banca Centrală Europeană, care încearcă să redreseze creşterea şi inflaţia scăzută.
Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1,4% în ianuarie, în creştere comparativ cu 1,3% luna precedentă. Dar, în pofida creşterii, inflaţia din zona euro este sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a crescut în februarie la 51,6 puncte, de la 51,3 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Analiştii se aşteptau ca indicele să se situeze la nivelul de 51 puncte.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
„În pofida indiciilor preliminare privind impactul epidemiei cu noul coronavirus din China, indicatorul PMI s-a îmbunătăţit în februarie, în special în sectorul industriei din Germania, epicentrul scăderii activităţii economice”, a apreciat Bert Colijn de la ING.