Potrivit datelor publicate luni de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a urcat în octombrie până la 114 puncte, de la 113,1 puncte în luna precedentă. Cifra comunicată de Executivul comunitar este mai mare decât estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care mizau pe o creştere mai modestă, până la 113,4 puncte.
Este cel mai ridicat nivel din octombrie 2000, când zona euro era puternic afectată de criza financiară.
Încrederea în sectorul serviciilor, responsabil pentru două treimi din PIB-ul zonei euro, a urcat până la 16,2 puncte în octombrie, de la 15,4 puncte luna precedentă, peste estimările analiştilor, în timp ce încrederea în industrie a crescut la 7,9 puncte (de la 6,7 puncte), iar încrederea în sectorul de retail sector a urcat de la trei puncte la 5,5 puncte.
Încrederea consumatorilor s-a situat la minus un punct în octombrie, de la minus 1,2 puncte luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani.
În 7 septembrie, Banca Centrală Europeană şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economică înregistrată de zona euro în 2017.
Conform noilor estimări ale BCE, Produsul Intern Brut al zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 2,2% în acest an, faţă de un avans de 1,9% cât estima în luna iunie. În schimb, prognoza de creştere pentru următorii ani a rămas neschimbată la 1,8% în 2018 şi la 1,7% în 2019.