Temerile privind o dublă recesiune și provocările din zona euro au deteriorat substanțial încrederea investitorilor. „Asistăm la cea mai accentuată scădere a nivelului de încredere de până acum”, spune un partener Deloitte
Astfel, încrederea fondurilor de investiții active în Europa Centrală s-a deteriorat în perioada aprilie – octombrie în cel mai accelerat ritm înregistrat de la lansarea raportului semestrial Deloitte Central Europe Private Equity Confidence Index, în 2003.
Potrivit Deloitte, încrederea investitorilor a crescut susținut în ultimii doi ani până la un vârf post-criză în luna aprilie. Ulterior, temerile privind o posibilă dublă recesiune și viitorul incert al zonei euro, alături de încetinirea creșterii din Polonia, Cehia și Slovacia au afectat optimismul mediului de investiții, coborându-l la unul dintre cele mai scăzute nivele de la lansarea studiului.
„Când investitorii își pierd încrederea, economiile și afacerile suferă. Am asistat la o schimbare abruptă și decisivă a încrederii, în ultimele șase luni. Acest lucru sugerează că evenimentele din 2008 sunt încă proaspete în memoria multor investitori și că orice redresare ar fi avut loc, în ultimii doi ani, a fost extrem de fragilă”, spune Garret Byrne, Partener Deloitte și liderul echipei M&A Transaction Services.
Totodată, potrivit lui Hein van Dam, Partener Coordonator Financial Advisory Services, Deloitte Balcani, industria de private equity dispune de un capital semnificativ ce trebuie plasat.
Cu toate acestea, este de așteptat ca investițiile să devină mai prudente atât în ceea ce privește evaluarea obiectivelor, cât și caracterul ciclic al industriilor în care acestea operează.
66% dintre investitori se așteaptă la înrăutățirea mediului economic
Printre concluziile principale ale ediției actuale se află și faptul că majoritatea respondenților (66%) se așteaptă la înrăutățirea mediului economic per ansamblu, comparativ cu numai 10%, în urmă cu șase luni.
De asemenea, 50% dintre ei preconizează o încetinire semnificativă a activității, iar 45% spun că nu se așteaptă la schimbare, față de un procent de 67% care mizau pe o creștere, în octombrie 2010.
Respondenții consideră că eficiența investițiilor lor financiare nu se va schimba, în contextul în care așteptările privind creșterea și randamentul se mențin la un nivel scăzut. ”În pofida perspectivei de ansamblu și a acestor condiții de piață, investitorii intenționează să realizeze în continuare investiții care pot fi dezvoltate într-un viitor economic mai sănătos. Astfel, 76% dintre respondenți spun că vor cumpăra mai mult decât vor vinde de acum și până în primăvară”, adaugă Garret Byrne.
Deloitte furnizează servicii clienților din sectorul public și privat în domenii profesionale precum: audit, taxe, consultanță, consultanță financiară.