Potrivit sursei citate, românii cunosc cele mai multe informaţii despre bănci (98%), urmate de cele despre companiile de asigurări (90%), fonduri de pensii private (88%), fonduri de investiţii (78%), instituţii financiare non-bancare (62%) şi piaţa de capital (61%).
Pe de altă parte, populaţia îşi doreşte o informare mai bună despre termenii financiari, pe primul loc situându-se subiectul 'Diversificarea riscului', cu 67% dintre cei chestionaţi. În acelaşi timp, 60% dintre români ştiu mai puţine lucruri despre ce înseamnă DAE (dobânda anuală efectivă) şi vor să afle mai multe detalii, precum şi despre capitalizarea dobânzii (59%), dar şi despre codebitor (47%).
De asemenea, la întrebarea 'Pentru care dintre următoarele produse/servicii sau termeni financiari simţiţi nevoia să primiţi mai multe informaţii?', 59% dintre cei chestionaţi au făcut referire la modalitatea de a lua un credit, astfel încât să nu apară probleme financiare, iar 52% au optat pentru cum să facă dovada plăţii atunci când plătesc facturile de utilităţi la bancomat sau pe Internet. În plus, 39% dintre respondenţi au afirmat că vor să afle mai multe informaţii despre cum se face plata cu cardul în magazine.
Conform studiului GfK România, la nivel general, încrederea românilor în sistemul bancar din România a crescut, în 2016, cu 7%, până la 40%, comparativ cu ultima statistică realizată în 2011.
Pe locurile următoare în topul încrederii se află: companiile de asigurări, cu 29%, fondurile de pensii private (26%), fondurile de investiţii (22%), instituţiile financiare non-bancare (19%) şi piaţa de capital (16%).
La capitolul măsurilor necesare pe care băncile ar trebui să le ia pentru a câştiga încrederea populaţiei, 24% dintre români vor dobânzi mai bune, 18% optează pentru comunicare/informare/educare, 17% pentru corectitudine/seriozitate/respectarea condiţiilor contractuale, 14% pentru transparenţă/informaţii clare şi numai 1% pentru interacţiunea cu un personal amabil şi bine pregătit.
Nu în ultimul rând, la capitolul ponderii cheltuielilor cu plata creditelor din total venituri, 10% dintre cei intervievaţi au declarat că alocă mai mult de jumătate din venituri pe plata creditelor. De asemenea, 37% dintre români dau cel mult jumătate dintre venituri pe credite, iar 53% au afirmat că nu au contractat niciun credit.
Cercetarea 'Educaţie financiară' a fost realizată de GfK România la solicitarea ARB, în perioada 25 aprilie – 3 mai 2016, pe un eşantion de 1.022 de persoane. Interviurile au fost realizate telefonic, iar datele prezentate în studiul din acest an au avut ca termen de comparaţie rezultatele dintr-o cercetare similară de piaţă realizată în anul 2011.
SURSA: Agerpres