Pieţele din România sunt pline de brazi pentru Crăciun, însă românii nu se înghesuie să îi cumpere ca în alți ani, în condițiile în care prețurile sunt mai mari și perioada este una de criză. Față de anul trecut, prețurile sunt mai mari cu 10 – 15%.
Incredibil cât a ajuns să coste un brad cu câteva zile înainte de Crăciun
Comercianții se plâng că vânzările merg foarte slab în acest an. Până acum nu au vândut nici jumătate față de aceeași perioada a anului trecut, scrie Antena 3 CNN.
Preţul unui brad porneşte de la 100 de lei şi ajunge la câteva sute. Brazii argintii în ghiveci costă 800-1.000 de lei, pentru cei cu dare de mână.
Comercianții se plâng că vânzările merg slab
Comercianții spun că oamenii nu se îngrămădesc la cumpărat, ci doar angajaţii instituţiilor le-au făcut vânzare până acum. Mulți dintre românii care sunt deja afectați de scumpirile pentru masă de Crăciun, nu își permit să achiziționeze în acest an un brad natural. Vânzătorii speră, însă, ca vânzarea să se anime în apropierea datei de 25 decembrie, adică fix în ziua de Crăciun sau cu puțin înainte. Totuși, și prețurile vor fi și mai mari atunci pentru cei care se încumetă la astfel de cumpărături atât de târziu.
Specialiștii recomandă în schimb investiție de lungă durată, un brad artificial pe care îl putem ține ani buni în locuință fără să ucidem mereu un brad doar pentru câteva zile de sărbătoare.
În România se pot cumpăra și brazi gata împodobiți
Există însă opțiuni pentru toate gusturile privind brazii de Crăciun. Unii pot fi cumpărați și gata împodobiți. Prețurile ajung și la 5.000 de lei, dar există și posibilitatea închirierii unui brad pentru 30 de zile, la jumătate de preț.
Brazii gata împodobiți costă de la 200 de lei până la 3.500 de lei. Unul de doi metri, de pildă, cu 600 de leduri și 200 de accesorii, ajunge și la 5.000 de lei.
În special, florăriile vând brazi gata împodobiți. Unele îi și închiriază, iar clientul nu trebuie să-și mai facă probleme cu depozitarea lui după sărbători. Un brad artificial decorat complet poate fi închiriat 30 de zile cu 2.500 de lei. Cei foarte înalți ajung, însă și la 13.000 de lei.