Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a trimis luni un comunicat de presă potrivit căruia în mașina unui bărbat de 37 de ani s-a descoperit o cantitate mare de cannabis.
Conform sursei citate, pe 26 ianuarie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului T.A., în vârstă de 37 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
În cauză s-a stabilit că, pe 25 ianuarie, inculpatul a ajutat o persoană, neidentificată până la acest moment, să introducă în România, prin intermediul unei firme de transport din Bistriţa, o cantitate însemnată de cannabis, expediată din Spania, scrie Agerpres.
Cum a fost prins bistrițeanul
În acest sens, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, au procedat la efectuarea unei acţiuni de prindere în flagrant a inculpatului, după ce acesta a ridicat coletul, care conţinea cantitatea de şase kilograme de cannabis.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, acţiunea de prindere în flagrant a avut loc în trafic, iar în maşină se mai afla, pe lângă bărbatul de 37 de ani, şi o femeie de 35 de ani, ambii fiind domiciliaţi în comuna bistriţeană Şieu Măgheruş.
Cate pachete de cannabis au fost descoperite
În urma controlului efectuat, pe bancheta din spate a autoturismului a fost descoperit un bagaj, în care se aflau 12 pachete vidate cu cannabis.
Duminică, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.