INCREDIBIL ce fac bulgarii: AUTOSTRADA spre turci, mai IEFTINĂ decât orice autostradă din România

Cu sprijinul unor investitori din Qatar şi prin atragerea unor fonduri europene, Bulgaria şi Turcia vor construi o autostradă, de la graniţa cu Turcia, până la graniţa cu România. Noul culoar de trafic rutier, care va traversa partea estică a Bulgariei, va fluidiza circulaţia rutieră între Bucureşti şi Istanbul.

În Bulgaria, autostrada va avea ca puncte terminus oraşele Ruse, situat pe malul Dunării, şi Svilengrad, situate la Graniţa cu Turcia.

Costul construirii acestei autostrăzi, cu o lungime de 300 de kilometri, va fi de 760 milioane de euro şi, conform planurilor, va fi dată în folosinţă peste patru ani. La un calcul simplu, autostrada va avea un cost de 2,5 milioane de euro pe km,

Mai puțin decât cel mai mic standard de cost din România

În 2010, România a introdus, pentru prima dată, o serie de standarde de cost pentru proiectele de infrastructură.

Standardele de cost introduse în 2010 de către cei de la Transporturi vizează: construcţia de autostrăzi în zona de şes, doar pentru partea de infrastructură, respectiv corpul drumului – 3.802.000 euro/kilometru, autostrada în zona de deal costă 4.980.000 euro/kilometru, autostrada în zona de munte – 5.992.000 euro/kilometru, construcţie de drum naţional – 1.271.800 de euro/kilometru, reabilitare de drum naţional clasă tehnică III – 746.700 euro/kilometru, reabilitare cale ferată pe coridoare pan-europene – 2.180.000 euro/kilometru, reparaţii capitale cale ferată – 1.190.000 euro/kilometru.

Cea mai ieftină autostradă construită în ultimii ani în România este cea care leagă Aradul de Timişoara. În acest caz, un kilometru de autostradă a costat doar 3,5 milioane de euro.