Frenezia privind Bacalaureatul din 2019 scoate la iveală notele la BAC ale unor personaje cheie din spaţiul public. Recent au fost descoperite notele Irinei Tănase, actuala iubită a lui Liviu Dragnea, la Bacalaureat.
Surprinzător sau nu, Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a trecut examenul maturității cu note destul de bune la BAC.
Irina Tănase a absolvit Colegiul Național Elena Cuza din Capitală, cunoscut până acum câțiva ani ca „Liceul Pedagogic de Educatoare” în 2011, fiind la o clasă unde specializarea era „matematică informatică”. Tot în anul în care a terminat liceul, Irina Tănase a susținut examenul de bacalaureat, iar notele obținute au fost destul de bune. La proba scrisă de la Limba și Literatura Română, ea a luat nota 8,8, la Matematică – 7,45, la Biologie vegetală și animală – 9,1 iar la Limba Engleză a primit calificativul B2.
La un an după ce a luat BAC-ul, Irina Tănase s-a angajat asistent manager la o companie deținută de Sebastian Ghiță, iar în 2013 a devenit secretară la cabinetul Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului, funcție deținută în acel moment de Liviu Dragnea.
A rămas pe această poziție până în 2015, adică exact perioada pe care Dragnea a petrecut-o ca ministru, după care a devenit consilier la același minister, însă cu Sevil Shhaideh ca șefă. După anul 2016, Irina Tănase a renunțat să mai fie bugetară și a devenit oficial iubita lui Liviu Dragnea.