Maria Ciobanu, una din cele mai iubite cântărețe de muzică populară de la noi, are, după o carieră strălucitoare de zeci de ani, o pensie extrem de mică. Din fericire, îndrăgita artistă are ceva venituri suplimentare, datorită cărora se întreține. De ani buni, Maria Ciobanu este stabilită în Statele Unite, alături de fiica ei, Camelia.

Peste Ocean, însă, acolo unde a obținut și cetățenie, Maria Ciobanu se întreține din veniturile suplimentare, care îi aduc un total de 1.000 de dolari pe lună. Cu toate acestea, artista se gândește să se întoarcă în țara natală.

„Mai stau în America un an, doi, cât o vrea Iisus. Anii trec şi îmbătrânim şi le-am spus, dacă se întâmplă să ne ia Dumnezeu zilele, să ne aducă în ţară, că nu vreau să mă înmormânteze acolo, vreau să mă înmormânteze în pământul meu”, mărturisea Maria Ciobanu.

Din partea statului român primește o pensie de-a dreptul rușinoasă, care nu poate fi mai mare de 1.200 de lei, conform spynews.ro., fiind, probabil, vorba de o situație similară cu Maria Dragomiroiu care, în urmă cu ceva vreme, își striga amarul.

„Am ieşit la pensie de o lună şi după 40 de ani de muncă am 1.200 de lei. Cam cum aş putea să trăiesc?! Eu, care am dăruit atâta bucurie oamenilor care îmi ascultă cântecele?! Cum să trăiesc cu 1.200 de lei?!”, spunea Maria Dragomiroiu.