În cazul unei victorii într-una din disciplinele sportive de la actuala Olimpiadă de la Londra, un atlet uzbek va primi 811.000 de euro din partea comitetului naţional olimpic al ţării sale.
Este cea mai mare primă prevăzută de unul din cele 204 state participante la acest eveniment sportiv major. Într-o ţară cu un venit mediu pe cap de locuitor care cu greu depăşeşte 2.800 de euro pe an, fericitul titular al unui titlu olimpic ar primi aproape 290 de salarii medii ale unui concetăţean de-al său. Deocamdată, nici un uzbec nu a reuşit această performanţă, contul rămânând blocat la o medalie de bronz (judocanul Rishod Sobirov la categoria mai mică de 60 de kg).
Această practică pare a fi larg răspândită în Asia centrală şi de sud-est, unde Armenia (cu 700.000 de euro) şi Azerbaidjanul (cu 640.000 de euro) sunt la fel de generoase. Sume uimitoare pentru ţări modeste din punct de vedere economic, dar nu iraţionale. Probabilitatea ca Taşkentul să-şi deschidă punga este foarte redusă pentru cei 54 de sportivi care compun delegaţia azeră. La Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, un singur campion uzbek a obţinut medalia de aur. În Armenia, explicaţia este alta, un magnat local fiind finanţatorul primelor, în proporţie de 85%.
Un alt element inedit: guvernul malaezian va acorda medaliaţilor olimpici prime sub formă de… lingouri de aur.
Aceste sume greu de înţeles în plină criză ilustrează de fapt teoria economico-politică potrivit căreia şansele unei ţări de a avea sportivi medaliaţi la Olimpiadă sunt proporţionale cu forţa economică şi demografică a sa pe plan internaţional. Astfel că ţările cele mai sărace îşi pot permite să facă promisiuni generoase, fără prea mari riscuri!.
Sursa: Rador
