Avocatul Tonel Pop a venit cu o nouă dezvăluire care aruncă tot cazul Caracal în aer. Potrivit acestuia, Gheorghe Dincă a cerut să se spovedească la un preot. El a fost, însă, refuzat de procurori. Motivul este incredibil: aceștia se tem ca nu cumva Dincă să spună adevărul în fața preotului și să deconspire încrengăturile la nivel înalt.
„Dincă a cerut în dese rânduri în ultima perioadă se spovedească la preot. A cerut asistenţa unui preot. Ce au făcut anchetatorii? Au disperat. Li s-a făcut părul măciucă. Când s-au gândit că poate spune adevarul unui preot, au paralizat. S-a dat ordin pe unitate să nu aibă acces la popa. Dacă spune ăsta acolo ce a făcut, ori ne mai face 20 de dosare, mai spune unde au plecat. Până nu terminăm ancheta, să nu recunoască la popa”, a declarat Tonel Pop, la România TV.
Magistraţii au decis săptămâna trecută prelungirea mandatului său cu încă 30 de zile, după cum a anunţat avocatul lui Dincă.