Dar nu îl văzusem, încă, atât de clar și luminos, în polițele de asigurare.

Este chipul inconfundabil  al lui Liviu Dragnea, învățător pentru apostolii guvernului Dăncilă și propovăduitor al mântuirii prin sacrificarea a tot ce se sustrage de la controlul sfânt al poporului.

La Consiliul Concurenței, bunăoară, veneau cândva să se închine, ca la un templu păgân, toți capitaliștii rapace, dintre ăștia care mai ies uneori și prin stradă, ca să strice liniștea conducătorilor țării. 

Acum, în apropierea alegerilor pentru locul de înainte stătător al Concurenței,  slujitorii instituției își întorc fața spre calea cea dreaptă, ocupând un binemeritat loc printre celelalte biserici ale poporului, alături de ASF, ANAF, ANRE, ANPC, cu tot neamul lor.

Cum fără păcat nu putem cunoaște mântuirea, să trecem la cele lumești și să vedem ce s-a întâmplat.

Cine s-a uitat, măcar trecător, la intențiile sau deciziile asumate în ultima vreme de Consiliul Concurenței a observat o mult mai mare aplecare către protejarea consumatorului decât către asigurarea unui mediu concurențial în piață. Nu spune nimeni că e rea intenția, ba e chiar foarte bine că este așa. Până când e mai mult decât bine.

Doar trei exemple: intenția de a plafona prețurile carburanților, intenția de a obliga băncile să refinanțeze, cu garanție de la stat, creditele imobiliare unde valoarea locuinței pusă gaj a scăzut prea mult și, cel mai recent, aplicarea unei amenzi colosale mai multor firme de asigurare.

Trecem repede peste primele două spunând doar că prețul benzinei variază și el în funcție de prețul petrolului (chiar dacă e adevărat că distribuitorii „uită” de cele mai multe ori să ajusteze corespunzător tarifele), iar treaba cu garanția de la stat pentru refinanțări s-a mai întâmplat în cazul unor credite numite “subprime” și garantate de stat prin instituții gen Fannie Mae.

Dacă nu vă sună cunoscut termenii, căutați pe internet cauzele declanșării crizei financiare din 2007.

 

Stăruim asupra amenzii dată firmelor de asigurare.

Din ce spune Consiliul Concurenței, înțelegem că mai multe firme, cam toate care vând RCA în România plus două care au vândut până să dea faliment, s-au înțeles să crească prețurile asigurării obligatorii plătite de șoferi. Cum au reușit să facă asta? Păi, ne spune Consiliul, cu ajutorul unei baze de date ținută de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare (UNSAR) și accesibilă cu ajutorul unei parole pe care o aveau oamenii din firmele membre ale Uniunii.

 

Ceva nu se leagă

 

Buun, dar ce conținea baza aceea de date de au meritat firmele de asigurare să fie amendate cu un total de 53 de milioane de euro?

Eeh, asta nu ne mai spune clar Consiliul Concurenței, dar o știu toți oamenii din piață și din supraveghere. Conținea exact cifrele pe care firmele le raportau la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și, mai apoi, la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cu mențiunea că ele erau încărcate de UNSAR cu 2-3 zile înainte de a ajunge la ASF.

Cum au folosit firmele de asigurare baza de date pentru a se coordona și a ține sus prețurile RCA sau chiar pentru a le crește constant? Deducem, fără să ne spună foarte clar Consiliul Concurenței, că își vedeau fieacare prețurile și cifrele de vânzare și își fixau, în funcție de acestea, propriile tarife.

Și acum să vedem dacă se leagă. Ce nu spune Consiliul Concurenței în comunicatul către  presă este că și atunci, în 2012, când a început investigația, dar mai ales de prin 2014-2015, să afli care sunt prețurile RCA practicate de absolut toate firmele din România este mai simplu decât să afli prețul pâinii. Nu putem da numele tuturor calculatoarelor de preț,dar vă spunem doar atât:eMag.

Deci pentru ce era nevoie de o bază de date “conspirativă” care să conțină tarifele? O să ne spună inspectorii Concurenței că acolo se puteau găsi tarifele de vânzare efectivă, cu tot cu discounturi adică și se puteau găsi pe fiecare segment în parte, în funcție de vârsta șoferului, capacitatea motorului și zona unde este condusă mașina. Să spunem că așa ar fi, deși nu este chiar așa, dar tot ar fi fost mai simplu să facă fiecare niște calcule ceva mai elaborate pe baza datelor publice decât să pună la cale un cartel al RCA.

 

Dar trecem și peste asta. Faptul care ridică cele mai multe semne de întrebare este că cei acuzați de Consiliu  se pare că au conspirat ca să scoată cât mai multe pierderi. Ba mai mult, doi dintre conspiratori și-au pavat, astfel,drumul către faliment.

 

Au conspirat ca să piardă bani?

 

Mai clar, în 2012, când a început investigația, firmele de asigurare au pierdut 25 de lei la fiecare 100 de lei încasați. În termeni de specialitate înseamnă că rata combinată a fost de 125%, iar în termeni mai simpli înseamnă că la fiecare 100 de lei încasați pe polițe, firmele au plătit daune și au avut cheltuieli cumulate de 125 de lei. Pierderile au continuat să existe în fiecare dintre anii în care s-a defsășurat investigația, chiar dacă uneori au fost mai mici. Abia în 2017 asigurătorii au reușit să scoată profit din RCA, în premieră. Deci atât de proști au fost încât au făcut o înțelegere care le-a adus pierderi.

Mai departe, Consiliul Concurenței spune că firmele s-au înțeles să țină prețurile sus. Tariful mediu RCA, între 2012 și 2014, a crescut de la 540 de lei la 580 de lei, potrivit ASF. O majorare care nu credem că merită riscul formării unui cartel. Ba mai mult, dacă luăm doar firmele care vindeau cu adevărat, adică cele 3-4 care adunau 70% din piață vom vedea că tarifele au fost aproape constante.

Din 2015, e adevărat că a început creșterea, însă, culmea, asta s-a întâmplat tocmai pentru că trei dintre firmele care au fost acuzate că sunt parte a cartelului RCA au ajuns să aibă probleme pentru că…au practicat tarife prea mici.

 

Sună ciudat, dar chiar așa e. Astra Asigurări și Carpatica Asig au intrat în faliment, iar rapoartele emise de ASF au arătat că unul dintre motive a fost că practicau tarife prea mici. Euroins a ajuns, în 2015, sub plan de redresare pentru că avea un deficit de capital datorat, printre altele, și tarifelor prea mici. Deci, după 3 ani de conspirat pentru a ține prețuri mari, trei dintre firme au început să aibă probleme pentru că aveau prețuri prea mici.

Mai mult, Euroins, care a traversat o situație diicilă în 2015 și a majorat substanțial tarifele abia atunci, a recunoscut, pentru a i se reduce amenda, că a fost parte a cartelului.

Poate nu am înțeles noi bine. Sau poate Concurența nu ne-a spus totul. Mai așteptăm. Până atunci, știm sigur că membrii consiliului concurenței sunt aleși exclusiv politic, că liderul politic al țării este Liviu Dragnea,că Liviu Dragnea și ai săi au arătat, în repetate rânduri, că luptă cu multinaționalele din România și că piața asigurărilor este dominată de multinaționale.