Rapoartele medicale transmise de autoritățile chineze privind coronavirus arată că 80,9% dintre infecții au fost clasificate ca uşoare, 13,8%, severe, iar 4,7%, critice. De asemenea, cea mai mare rată de decese a fost înregistrată la persoane cu vârste de peste 80 de ani (14,8%), în cazul copiilor cu vârste de până la 9 ani nu au existat decese, iar în cazul persoanelor cu vârste de până la 39 de ani, rata mortalității a fost de 0,2%.
Pacienţii care suferă de boli cardiovasculare prezintă cel mai mare risc, urmaţi de cei bolnavi de diabet, boli respiratorii cronice şi hipertensiune, potrivit digi24.ro
Un trend descrescător
Studiul a mai arătat că „instalarea simptomelor în cadrul epidemiei” a atins un vârf în intervalul 23-26 ianuarie, iar apoi a scăzut treptat până pe 11 februarie.
Trendul descrescător privind instalarea simptomelor coronavirus arată că „izolarea orașelor, informarea cetățenilor prin diverse canale, dar și mobilizarea echipelor de intervenție contribuie la reducerea răspândirii epidemiei”.
Cum combat copii virusul
„Nu înțelegem pe deplin fenomenul – poate fi datorită diferențelor în răspunsurile imune ale copiilor în comparație cu adulții”, a declarat dr. Andrew Pavia, șeful diviziei de boli infecțioase pediatrice de la Universitatea din Utah, pentru Live Science.
„O ipoteză este că răspunsul imun înnăscut al organismului, care este răspunsul timpuriu, orientat în general pe grupuri de agenți patogeni și care tinde să fie mai activ”, a adăugat medicul privind Coronavirus.