Preşedintele Iohannis a fost prezent la Consiliul Naţional al PNL de la Romexpo, unde a avut loc cea de-a treia lansare a candidaturii sale.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a foosit de tragedia de la Caracal pentru a spune aceleași lucruri știute de noi to’i și dezbătute de zile bune de întreaga presă. Chiar era de așteptat o analiză care să se finalizeze cu niște măsuri concrete, șeful statului s-a limitat în a spune că PSD că este răspunzător de eşecul intervenţiei pentru salvarea Alexandrei.
„Ne revedem într-un moment critic pentru România dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Pentru ca tot lanţul de erori grave care s-au produs în cazul cumplitei tragedii de la Caracal să nu se mai repete niciodată este esenţial să înţelegem de ce am ajuns aici, dar mult mai important ce avem de făcut pentru a reclădi România normală pe care ne-o dorim cu toţii. Cazul Caracal, cu toate implicaţiile sale profunde ne dezvăluie cât de grav este dezastrul provocat statului şi cetăţenilor săi de politica falimentară a partidului aflat în prezent la guvernare”, a susținut președintele.
El a susținut că PSD a trădat votul oamenilor.
„Niciodată nu s-a văzut asta mai bine decât acum: eşec economic, eşec legislativ, eşec în protejarea cetăţenilor. Legi pentru infractori şi bani pentru clientelă, dispreţ pentru oameni şi asalt continuu asupra statului român. Acesta este bilanţul guvernărilor PSD din aceşti ani. PSD a promovat incompetenţa ca politică de stat şi mediocritate ca principal criteriu de constriure a carierelor în sistemul public”, a declarat Klaus Iohannis.