Incredibil! Liderii PNL au primit recent o listă cu lucruri despre Iohannis pe care trebuie să le spună obligatoriu la televizor. Nimeni nu are voie să iasă din aceste indicații. Intitulat ”MESAJ TEMATIC REFERITOR LA CANDIDATURA LUI KLAUS IOHANNIS LA AL DOILEA MANDAT”, documentul prezintă ideile pe care comunicatorii PNL sunt obligați să le învețe și să le exprime în disputele politice din presă.
Un document intern important obligă liderii PNL care sunt invitați în emisiunile TV și în care vor vorbi despre Klaus Iohannis să spună aceste lucruri. O parte importantă din punctaj face referire și la întrebările incomode referitoare la candidatura lui Klaus Iohannis și la mandatul său de 5 ani la Palatul Cotroceni, scrie stiripesurse.ro.
”Principalele realizări ale primului mandat:
A blocat capturarea României de către PSD și a prevenit transformarea țării într-un stat mafiot la cheremul grupării Dragnea.
o Iohannis a făcut tot ce poate face un președinte al României, respectând valorile democratice, pentru a asigura stabilitatea statului împotriva celor dispuși să dea foc țării doar ca să-și scape pielea.
o S-a luptat cu cea mai puternică și nocivă majoritate parlamentară PSD de după Revoluție. Niciodată PSD nu a avut, de sine stătător, aproape jumătate din Parlament, ca la ultimele alegeri parlamentare
A blocat asaltul unei guvernări infracționale asupra sistemului de justiție prin sesizări la Curtea Constituțională și la Comisia de la Veneția.
o A sesizat, alături de PNL, Comisia de la Veneția prin intermediul Consiliului Europei, în privința modificărilor aduse Legilor justiției și Codurilor penale, precum și CCR asupra tuturor proiectelor legislative controversate.
o Doar prin acțiunile concertate ale președintelui Iohannis și ale PNL a fost blocată modificarea Codurilor penale, în ciuda ofensivei disperate a PSD.
o Într-un singur mandat, președintele Iohannis a sesizat CCR în 75 de situații în care deciziile Parlamentului sau ale Guvernului încălcau legea fundamentală, având o rată de validare a sesizărilor de 70%.
Istoricul PSD în alegeri parlamentare: 2016 – 45,6%; 2012 – 34-35% (*dintre mandate parlamentare); 2008 – 34 %
(PSD+PC); 2004 – 37% (PSD+PUR); 2000 – 37% (PDSR+PUR); 1996 – 23% (PDSR); 1992 – 38 % (FDSN+FSN)
În perioada 2015 – august 2019, președintele Iohannis a avut 75 de sesizări ale CCR, dintre care 52 admise, 20respinse, 3 aflate în lucru. Anterior, fostul președinte Traian Băsescu a avut în 10 ani de mandat 32 de sesizări ale CCR, dintre care 18 respinse și 14 admise.
o Președintele Iohannis a solicitat în 85 de cazuri reexaminarea legilor transmise la promulgare, mai mult decât în mandatul anterior al fostului președinte.
o Acest lucru arată că președintele Iohannis a fost un adversar eficient al ”legilor strâmbe” și s-a aflat într-o luptă continuă cu PSD-ALDE pentru garantarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și pentru ca fiecare dintre noi să beneficieze de legi juste.
A oprit amnistia și grațierea politicienilor corupți prin blocarea OUG 13 și prin convocarea Referendumului pentru Justiție.
o În datat de 18 ian 2017, Guvernul Grindeanu se pregătea să adopte, în secret, OUG 13 și OUG pe amnistie și grațiere. Președintele Iohannis a ajuns intempestiv la ședința de Guvern și a vorbit despre cei „doi elefanți”, solicitând ca cele 2 acte normative să nu fie puse pe ordinea de zi și să nu fie adoptate. Au urmat manifestațiile masive de stradă față de care președintele Klaus Iohannis s-a solidarizat și a continuat să facă presiune asupra Guvernului pentru abrogarea OUG 13. Astfel, OUG 13 a fost abrogată în 5 februarie 2017, înainte de a intra efectiv în vigoare.
o A convocat Referendumul în 26 mai 2019, pentru interzicerea amnistiei și grațierii, a modificărilor aduse prin ordonanțe legislației din justiției și a legilor penale și introducerea posibilității sesizării CCR și de alte instituții decât Avocatul Poporului.
Rezultatul votului covârșitor obținut la Referendum a fost validat de Curtea Constituțională și nici un act normativ pentru amnistia și grațierea faptelor de corupție nu mai poate fi adoptat.
o Proiectul de lege de amnistie și grațiere, la care au visat cu ochii deschiși corupții din PSD și ALDE în toți acești ani, este un episod politic definitiv închis care a început în Marțea Neagră din decembrie 2013 când PNL a blocat adoptarea lui iar președintele Iohannis, imediat după alegerea sa în 2014, a forțat respingerea lui în Parlament.
A apărat democrația, fiind un adevărat ”gardian al democrației”, s-a solidarizat cu protestele legitime ale societății, a încurajat manifestarea civică și a fost alături de oamenii revoltați în momentele critice pentru societate.
A făcut ca România să fie apreciată și respectată în UE și NATO și a ținut România ancorată în drumul european, pro-occidental, alături de SUA, în pofida atacurilor repetate ale liderilor PSD-ALDE față de oficialii europeni și față de NATO.
o A apărat interesele românilor care își doresc o Românie europeană respectată și apreciată în primul rând al statelor europene, ceea ce s-a văzut din plin la Summitul UE de la Sibiu când, practic, Iohannis a adus Europa în România la cea mai importantă reuniune de șefi de stat și de guvern din UE.
o A propus partidelor politice să semneze un angajament ferm pentru respectarea parcursului european al României prin respectarea principiilor și valorilor statului de drept.
A consolidat și întărit apartenența României la NATO pentru apărarea siguranței naționale împotriva amenințărilor regionale.
o A reușit să angajeze toate forțele politice în respectarea celui mai important angajament de securitate națională în cadrul Alianței NATO prin alocarea a 2% din PIB pentru înzestrarea armatei.
o A susținut și întărit fără precedent, parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, fiind primit, de două ori în timpul aceluiași mandat, de președintele SUA la Casa Albă și a adăugat obiectivului de siguranță națională în cadrul acestui parteneriat o nouă dimensiune de securitate energetică și de promovare a investițiilor economice strategice.
Susținere permanentă pentru apropierea Republicii Moldova de UE. Iohannis a fost un avocat al Republicii Moldova la nivelul UE. Președinția a susținut transferul pașnic de putere care a avut loc la Chișinău pe 14 iunie și guvernul Maia Sandu. Mai mult, la inițiativa Președintelui, s-au creat grupuri de experți din cele două guvernele pentru a se acorda toată asistența cerută de Chișinău.
Președintele Iohannis a făcut demersuri concrete pentru ca România să aibă un profil cât mai vizibil la nivel regional. A lansat și promovat formatul București 9 (B9 este format din România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Tările Baltice), pentru întărirea securității Flancului Estic al NATO. S-a implicat activ și decisiv în formatul Inițiativei celor Trei Mări (cuprinde 12 state membre ale Uniunii Europene, situate între Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră), o platformă care a căpătat o mai puternică orientare economică odată cu ediția de la București, când s-a lansat primul Forum de Afaceri al Inițiativei (București, 17-18 Septembrie 2018).
Iohannis a reprezentat o garanție pentru stabilitatea investițiilor economice private din țara noastră care asigură locuri de muncă și dezvoltare economică pentru toți românii.
o Prestigiul și credibilitatea internă și internațională a președintelui Iohannis a fost o garanție pentru investiții strategice importante în România și a oprit plecarea unor investitori din cauza măsurilor guvernamentale nocive pentru economie (Ex. Investițiile în exploatarea gazelor de la Marea Neagră)
o A apărat și a susținut economia privată împotriva măsurilor bugetare și fiscale haotice și distructive promovate de o guvernare ostilă mediului de afaceri.
o A criticat dur ”țopăiala fiscală” și a cerut abrogarea ordonanțelor de urgență cu impact negativ pentru economie, precum OUG 114 care duce la naționalizarea Pilonului 2 de pensii, alungă investitorii din energie, telecomunicații și sectorul bancar și a dus la creșterea prețurilor pentru multe produse și servicii.
o A respins promulgarea legilor care afectează economia și a retrimis în Parlament sau a sesizat la Curtea Constituțională inițiativele care au pus în pericol creșterea economică și echilibrele bugetare (Legea bugetului de stat, Legea exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră etc.)
A promovat și susținut necesitatea unor reforme esențiale în domenii cheie pentru o dezvoltare sustenabilă și sănătoasă a României precum proiectul România educată care a reunit toți actorii din societate implicați în procesul educațional în cea mai amplă dezbatere de soluții pentru viitorul Educației.
o „România Educată” este proiectul național inițiat de președintele Iohannis, cea mai amplă și de durată consultare publică cu profesioniști desfășurată până acum în domeniul politicilor publice din educație. Miza este strategia pentru educație la orizontul anului 2030. În decembrie 2018, s-a intrat în a treia etapă a proiectului, prin lansarea în dezbatere publică a rezultatelor. În continuare, în etapa finală, vor fi integrate opiniile primite din partea societății, experților, reprezentanților din mediul politic, executiv și legislativ, pentru a lansa versiunile finale ale documentelor proiectului „România Educată”.
A solicitat și a obținut reforma sistemului electoral pentru a permite votul românilor din străinătate, fără cozi și alte umilințe la care au fost supuși cetățenii români de guvernările PSD – ALDE.
o Simplificarea votului prin corespondență, program de vot extins pe 3 zile, înființarea de noi secții, menținerea programului de vot și după ora 21 în cazul în care sunt cozi la vot.
De ce Klaus Iohannis?
o Are statura, credibilitatea, respectul și atitudinea potrivite pentru un șef de stat. Este un om politic echilibrat care respectă valorile morale, legea și ordinea constituțională.
o Are experiența necesară și stie are ce de făcut pentru a fi un președinte care să reprezinte eficient interesele românilor. Inspiră încredere și certitudine și îți oferă siguranță și stabilitate.
o Are capacitatea de a uni societatea în jurul unor valori comune prin solidarizarea arătată cu acțiunile civice legitime de protest ale oamenilor ieșiți în stradă pentru o cauză democratică, prin coagularea forțelor politice interne democratice în respectarea angajamentelor pro-europene și de securitate națională transatlantice și în prin puterea dovedită de a reuni cei mai importanți lideri politici în jurul unor proiecte de interes comun pentru țara noastră.
o A câștigat prestigiul, încrederea și aprecierea partenerilor pentru a reprezenta cu cinste România și pentru a influența deciziile la nivel european și transatlantic în favoarea românilor. Este un președinte cu care poți fi mândru oriunde în lume.
o A demonstrat eficiență, putere de luptă și o rezistență de neclintit în apărarea valorilor democratice și a drepturilor și libertăților individuale.
o A fost întotdeauna de partea românilor în lupta cu o majoritate parlamentară care a guvernat doar pentru interesul propriu al liderilor de partid și al clientelei politice. A bătut PSD de fiecare dată și o poate face în continuare pentru apărarea intereselor românilor.
o Încurajează performanța și promovează competența și integritatea în societate și în funcțiile publice.
o Știe ce trebuie să facă pentru a aduce România la normalitate. Este Președintele României de care avem nevoie și despre care știm sigur că poate da o perspectivă și o direcție corectă țării.
De ce Iohannis, Președinte pentru o Românie normală?
o România normală este țara pe care ne-o dorim cu toții, o țară în care îți dorești să trăiești și să te întorci, o țară în care lucrurile funcționează așa cum ar trebui, o țară în care civilizația și respectul devin regula de zi cu zi, o țară în care să te poți bucura de servicii publice de calitate (de la educație, sănătate până la transport) și în care poți să-ți faci un rost în viață prin muncă cinstită.
o România are nevoie de normalitatea pe care nu a avut-o pe deplin niciodată, dar către care întotdeauna a aspirat pentru că a știut că poate fi obținută în cele din urmă.
o O Românie normală începe cu respectul valorilor fundamentale pentru o societate democratică civilizată: egalitatea cetățenilor în fața legii, respectul reciproc al drepturilor și libertăților individuale, apărarea valorilor morale, aprecierea și promovarea în societate a oamenilor cinstiți și competenți, respectul pentru alegerile personale de viață și de carieră ale fiecărui cetățean, grija pentru nevoile persoanelor vulnerabile, implicarea personală în rezolvarea problemelor comunității.
o O Românie normală este o țară condusă de politicieni și funcționari publici cinstiți, respectați și integri, aleși sau promovați în baza competențelor dovedite, care au conștiința serviciului public pentru care au fost aleși sau angajați.
o O Românie normală înseamnă o Românie în care cetățenii sunt tratați cu respect de instituțiile statului și de funcționarii publici și nu mai sunt trimiși de la o instituție la alta, de la un funcționar la altul sau li se închide iresponsabil apelul prin care li se cere ajutor.
o O Românie normală înseamnă că în instituțiile publice sunt apreciați și promovați angajații pe bază de performanță și nu cei ajunși prin promovarea unor sinecuri pentru clientelele de partid.
o O Românie normală este o Românie educată care se poate realiza atunci când în Educație nu se mai fac reforme pe genunchi și se oferă un parcurs educațional pentru copii pe termen lung care le oferă o perspectivă clară de afirmare și promovare în viață prin muncă cinstită și prin performanță profesională.
o O Românie normală este o Românie sănătoasă în care nu mai există șpăgi în spitale, cu oameni care au posibilitatea să se trateze civilizat în centre medicale moderne, dotate cu aparatura medicală necesară și cu personal medical profesional responsabil și conștient de misiunea lor publică.
o O Românie normală este o Românie în care cetățenii nu mai stau blocați pe șosele în timp ce principalele proiecte de infrastructură de transport sunt abandonate iar premierul țării face turneu electoral cu elicopterul pentru a evita blocajele din trafic.
o O Românie normală încurajează inițiativele economice și oferă stabilitate și predictibilitate pentru dezvoltarea afacerilor care duc la creșterea bunăstării generale.
o O Românie normală înseamnă o guvernare bugetară responsabilă care apără echilibrele economice și sprijină principalii piloni de dezvoltare economică sănătoasă: investițiile private și publice.
o O Românie normală sprijină dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale prin folosirea banilor publici în interesul plătitorilor de taxe și impozite pentru o viață mai bună și mai curată în localitățile lor.
Întrebări critice referitoare la mandatul președintelui Iohannis:
De ce nu s-a luptat mai mult cu PSD și a nominalizat 3 prim-miniștri de la PSD?
În România președintele nu poate anula rezultatul unor alegeri parlamentare, mai ales atunci când i se pune pe masă o majoritate confirmată prin semnăturile nominale ale parlamentarilor. Constituțional, Parlamentul poate fi dizolvat numai atunci când Guvernul nu mai are majoritate parlamentară.
Este primul Președinte al României care a avut pe întreg mandatul său o majoritate parlamentară ostilă, aflându-se permanent în situația de a echilibra balanța puterii și de a corija derapajele guvernării.
Spre deosebire de predecesorii săi, Klaus Iohannis, având de a face cu un Guvern iresponsabil, a descins direct la ședințele oficiale ale Guvernului, în momente cheie, pentru a avertiza asupra adoptării unor decizii extrem de nocive pentru români.
Singurul lucru pe care l-a putut face președintele Iohannis ca să blocheze numirile PSD în fruntea Guvenrului, și l-a făcut, a fost să ceară alte nominalizări din partea aceleiași majorități, spre deosebire de precedecesori ai săi.
Altfel, ar fi riscat ca acest conflict să ajungă la CCR, care să-l oblige să valideze orice propunere de premier ar fi venit din partea PSD-ALDE.
Pe de altă parte, în condițiile în care majoritatea PSD – ALDE în aproape trei ani de guvernare a schimbat trei premieri și peste 80 de miniștri, la fel de incompetenți, este o așteptare naivă să crezi că ar fi putut propune ceva mai bun decât au făcut-o. Cu toate acestea a respins de nenumărate ori miniștrii propuși de PSD care nu respectau condițiile legale pentru numire: Sevil Shhaideh ca Prim-ministru, Titus Corlațean ca Vicepremier la Parteneriate strategice, Mihai Fifor, Lia Olguța Vasilescu sau Mircea Drăghici la Transporturi, Ilan Laufer la Dezvoltare, Liviu Brăiloiu la Românii de pretutindeni, Oana Florea la Fonduri Europene sau Eugen Nicolicea la Justiție.
De ce nu a făcut nimic ca să oprească guvernarea PSD?
Situații similare, în care Președintele României și Guvernul se aflau pe poziții adverse, au fost în timpul mandatelor lui Traian Băsescu (Guvernul Tăriceanu / aprilie 2007 – decembrie 2008; Guvernele Ponta / 2012 – 2015). Cu toate acestea, fostul președinte Traian Băsescu nu a luat parte la ședințe oficiale ale Guvernului, limitându-se la consultări cu membri ai Executivului. Singurele participări la ședințele Guvernului au fost în urma invitațiilor formulate de premieri de aceeași culoare politică.
Președintele Iohannis a anunțat refuzul nominalizării ca premier a lui Liviu Dragnea și Sevil Shhaideh. Fostul președinte Traian Băsescu, în ciuda promisiunii că nu îl va nominaliza pe Victor Ponta ca prim-ministru a făcut-o, totuși, de două ori, înainte și după alegerile din 2012.
Președintele Iohannis a făcut tot posibilul să oprească guvernarea PSD, folosind toate pârghiile și instrumentele legale și constituționale avute la dispoziție de la respingerea proiectelor de buget construite cu date false până la blocarea inițiativelor legislative nocive la CCR sau retrimiterea lor în Parlament. Schimbarea majorității parlamentare nu se poate face decât cu votul românilor.
Din păcate, PSD a obținut votul din 2016 prin înșelăciune și prin cultivarea neparticipării la vot. Semnalul dat de români la alegerile europarlamentare de anul acesta și votul covârșitor exprimat la Referendumul convocat de președintele Iohannis arată însă că sfârșitul guvernării PSD – ALDE este aproape.
De ce nu a forțat alegerile anticipate și vorbește abia acum de această opțiune?
Pentru că abia acum, după ce PSD a pierdut alegerile din 26 mai, majoritatea parlamentară este pe muchie de cuțit. Aceasta pentru că românii, prin vot, au confirmat că PSD-ALDE și-au pierdut legitimitatea și nu-i mai reprezintă. PNL a susținut de multă vreme că alegerile anticipate sunt calea sănătoasă de a readuce reprezentativitatea Parlamentului, însă a admis de fiecare dată că nu e un lucru ușor de obținut, fiind vorba de un mecanism constituțional greoi. Acum, șansa de a ajunge la anticipate crește semnificativ din moment ce românii care îl vor vota pe Klaus Iohannis vor vota implicit pentru ca Parlamentul să redevină expresia voinței poporului.
A preferat să țină PSD la guvernare ca să-l folosească politic și electoral ca adversar?
Guvernarea este rezultată din majoritatea parlamentară, nu din voința unilaterală a președintelui. Din păcate, votul obținut de PSD în 2016 a fost un accident al democrației, pe care nu-l putem nega, dar din care putem învăța fiecare dintre noi. Abia după votul din 26 mai, care a fost un semnal extrem de important, majoritatea parlamentară a fost slăbită, iar lovitura de grație poate fi dată de români la alegerile prezidențiale.
Prezența la vot la alegerile parlamentarele din 2016 a fost de 39%, în vreme ce la alegerile europarlamentare din 2019 a fost de 51%.
Adversitatea dintre președintele Iohannis și PNL, pe de o parte, și PSD-ALDE de cealaltă parte, are la bază viziunile diametral opuse despre modul în care trebuie să funcționeze corect o societate. Aceasta s-a văzut în toți acești ani în care președintele Iohannis a acționat prin toate pârghiile democratice pentru a apăra România. În alegerile care vin depinde de fiecare dintre noi ca, participând la vot, să stabilim încotro vrem să o ia această țară.
De ce nu a fost mai activ și a stat prin concedii și vacanțe?
Este un subiect fals promovat de propaganda PSD. Președintele României și-a exercitat în mod activ atribuțiilor conferite de Constituție pentru apărarea statului de drept și a ordinii constituționale, în asigurarea imparțială a echilibrului între puterile statului, în promovarea cu succes a intereselor strategice ale României în domeniul politicii externe și de apărare a securității naționale.
Iohannis, are probleme penale cu casele de la Sibiu?
Iohannis nu are nicio problemă penală cu achiziția vreunui imobil la Sibiu. NU există nicio decizie judecătorească care să stabilească vreo faptă penală sau vinovăția familiei Ioahnnis în achiziția vreunui imobil. Această temă este o marotă vânturată de propaganda PSD fără nicio dovadă.
De ce spun unii că Iohannis nu este președintele românilor și că servește interesele străinilor?
Este o propagandă mincinoasă pentru că, în timp ce liderii majorității PSD – ALDE nu reușesc nici cu sume mari de bani plătite pentru lobby extern să intre în discuții alți oficiali străini, Iohannis este cel mai apreciat și respectat președinte român la nivelul partenerilor europeni și americani și oricând are ușile deschise la aceștia pentru a apăra interesele României. Asta arată prestigiul, credibilitatea și aprecierea de care se bucură Iohannis la nivel internațional, ceea ce este un avantaj pentru România pentru că doar așa a putut salva și apăra statutul României la nivelul Uniunii Europene și în cadrul Alianței NATO.
De ce nu a susținut Referendumul pentru familie? – *doar în cazul unei întrebări venite din partea unui susținător al temei
Președintele Iohannis a fost împotriva folosirii politice a unei astfel de teme sensibile într-o manieră cu totul nepotrivită de către PSD. Nu s-a exprimat împotriva inițiativei în sine.
Președintele Iohannis a participat la vot. De altfel, rezultatul Referendumului a dovedit că a avut dreptate, întrucât cetățenii nu au avut încredere să participe la Referendum, din cauza PSD”, se arată în punctajul PNL.