Nokia 808 PureView este primul smartphone cu tehnologia exclusivă de prelucrare a imaginilor Nokia PureView, care va permite integrarea unei game largi de experienţe foto de înaltă calitate pe produse Nokia în următorii ani.
Nokia 808 PureView îmbină un senzor mare, de înaltă rezoluţie, la 41 megapixeli, tehnologie optică Carl Zeiss şi tehnologia de oversampling dezvoltată de Nokia.
Rezultatul constă în imagini extrem de clare, până la cele mai mici detalii, performanţă superioară în condiţii de iluminare scăzută şi capabilitatea de a salva imagini ca fişiere de dimensiuni reduse pentru expedierea prin email, MMS sau distribuirea în reţele de socializare.
Nokia 808 PureView include şi Nokia Rich Recording pentru înregistrare audio la calitate de CD, înregistrare şi redare video HD la 1080p şi tehnologie exclusivă Dolby Headphone, care transformă orice conţinut stereo într-o experienţă surround sound personală, oricare ar fi setul cu căşti folosit.
"Cu PureView Pro, Nokia a redefinit experienţa camerei foto pe un smartphone, depăşind performanţa camerelor foto compacte şi oferind o calitate a imaginii mai aproape de cea obţinută cu aparate foto SLR profesionale. Este impresionant să vedem că Nokia inovează din nou în domeniul camerei foto şi sperăm ca, în viitorul apropiat, să vedem această tehnologie în portofoliul de produse al companiei, a declarat " Nick Dillon, Ovum, Analyst, Platforms & Devices.

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/8nqOIiGU5xM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/crYbNFZGDoM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>