Tribunalul Prahova a decis, marţi, scoaterea de sub control judiciar a celor şase inculpaţi persoane fizice din dosarul de spălare de bani în care a fost trimisă în judecată compania Petrotel Lukoil Ploieşti.
Potrivit unui comunicat de presă al Tribunalului Prahova, instanţa a constatat legalitatea şi temeinicia până în prezent a măsurii preventive a controlului judiciar faţă de cei şase inculpaţi persoane fizice trimişi în judecată în dosarul Lukoil.
De asemenea, instanţa a revocat măsura controlului judiciar faţă de cei şase, însă decizia nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată iniţial de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti la data de 3 august a anului trecut, fiind deferite justiţiei SC Petrotel Lukoil Ploieşti, acuzată de spălare de bani, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani, dar şi şase persoane fizice, respectiv directorul general al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi din cadrul societăţii de la Ploieşti – Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul şef Dorel Duţu.
La acel moment, procurorii anunţau că prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.
În luna decembrie, instanţa de fond a constatat neregularitatea rechizitoriului, iar în ianuarie a dispus restituirea dosarului la PCA Ploieşti, decizia Tribunalului Prahova fiind motivată prin 'pasivitatea totală' a procurorului care nu a remediat acele neregularităţi şi nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă îşi menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată a dosarului.
Ulterior, la data de 22 ianuarie, PCA Ploieşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că dosarul Lukoil a fost din nou trimis în judecată după ce procurorii au remediat neregularităţile constatate de magistraţi.
La sfârşitul lunii martie, Tribunalul Prahova a constatat din nou neregularitatea rechizitoriului întocmit în acest dosar şi a dispus remedierea problemelor, iar în aprilie instanţa a dispus începerea judecăţii în acest dosar.
Sursa: Agerpres