Datoriile totale ale gospodăriilor au ajuns să depăşească fondul total de salarii nete primite de angajaţii din România şi 60% din veniturile băneşti totale declarate.
Studiul recent finalizat de cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE) al Academiei Române cu privire la „Gestiunea deficitelor în condiţiile integrării şi globalizării pieţelor” prezintă o realitate pe care toţi o cunoaştem: îndatorarea tot mai mare a populaţiei. Analiza efectuată de INCE încearcă să explice resorturile care au făcut din România o piaţă profitabilă pentru băncile care acordă împrumuturi, şi nu numai.
„În mod tradiţional, poporul român nu este ataşat dezvoltării prin deficite şi, respectiv, credite. Aproape niciodată în istorie nu şi-au construit bănci proprii. În timpurile moderne, sentimentele de respingere a datoriilor au fost întreţinute şi prin efortul din anii ’80 pentru achitarea datoriei externe.” Scurta introducere istorică făcută de autorii studiului, Constantin Ciutacu şi Luminiţa Chivu, este un argument pentru a explica de ce, în prezent, peste 90% din capitalul bancar din România este reprezentat de bănci străine. „După 1990, în discursul politic şi, uneori, chiar şi în cel pretins ştiinţific, şi-au făcut prezenţa concepţii care încearcă să cultive, şi chiar să elogieze, avantajele îndatorării pentru stimularea creşterii economice.”
Astfel de argumente au contribuit la creşterea exponenţială a deficitelor externe ale României în ultimii zece ani. Soldul contului curent a sporit de la 2,6 miliarde euro, în 1998, la 16,87 miliarde euro în 2008 (de 6,4 ori), iar deficitul balanţei comerciale a crescut de şapte ori. Pentru a avea o dimensiune exactă a modului în care au evoluat economia românească şi gradul de îndatorare, mai trebuie amintit că produsul intern brut (PIB) a crescut doar de 3,6 ori (de la 34,7 miliarde euro, în 1998, la 136,8 miliarde euro în 2008). „Se poate constata că, pentru creşterea PIB cu o unitate, a fost necesară o sporire dublă a deficitelor externe“, concluzionează directorul general adjunct de la INCE, Constantin Ciutacu.
În aceste condiţii, necesarul de finanţare al economiei a explodat de la 1,3 miliarde euro, în 1998, la 22,1 miliarde euro în 2007. La finele anului trecut, datoria publică externă numai pentru sectorul guvernamental urcase la 10,7 miliarde euro, în timp ce datoria externă a sectorului privat din România a urcat la 40 de miliarde euro, ratele şi dobânzile putând ajunge la 9,6 miliarde euro în 2009. Aşa se explică de ce dimensiunea stocului final anual de credite a sporit de aproape şapte ori în ultimii zece ani.
Banii împrumutaţi nu prea ajung la producătorii români
Mai spectaculos decât împrumuturile instituţiilor statului au crescut, în ultimii ani, cele contractate de populaţie şi de societăţile comerciale. Explicaţia trebuie căutată şi în criteriile de convergenţă de la Maastricht pentru ţările comunitare, rata de îndatorare a administraţiei publice neputând depăşi 60% din PIB. În cazul clienţilor neguvernamentali, gradul maxim de îndatorare este stabilit prin norme interne ale băncilor sau limitat de către BNR, pentru populaţie. Evoluţia fără precedent a îndatorării populaţiei se justifică şi prin asaltul ofertelor de credite de consum venite cu generozitate din partea sistemului bancar. „Susţinerea puterii de cumpărare a populaţiei şi captarea acesteia prin creditele oferite, de regulă, în favoarea creării pieţei pentru produsele aduse de hipermarketuri, reprezintă un fenomen care amputează, până la anulare, orice efort de competitivitate prin salarii joase şi productivitate înaltă a producătorilor din România“, comentează Luminiţa Chivu, cercetător la INCE. Nu trebuie neglijat însă nici faptul că, în 1998, împrumuturile erau limitate de dobânzile uriaşe aplicate de bănci. Diminuarea acestora în timp a favorizat apetitul populaţiei pentru credite tot mai multe.
Marea problemă nu este însă îndatorarea în sine, ci modul în care se folosesc sumele împrumutate. În special creditele de consum, care au avut cea mai mare creştere în ultimii ani, au fost folosite de populaţia împrumutată pentru achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată (electronice, electrocasnice etc.), produse aproape exclusiv în străinătate. Şi împrumuturile luate de companii au finanţat achiziţii de bunuri importate.
56,9% Rata dobânzii medii la credite în lei, practicate de bănci pentru firme şi populaţie, în anul 1998
Datori pe viaţă
Comparativ cu fondul total de salarii nete primite de angajaţii din România, creditele luate de la bănci de aceştia erau de 1,34 ori mai mari, în anul 2008.
Secretul captării banilor
Constantin Ciutacu, director general adjunct, INCE, Academia Română
Jumătate dintre produsele din România sunt mai scumpe decât în Occident, iar salariile sunt de zece ori mai mici, pe medie. Mai mult de jumătate din salariu se duce, lunar, pe alimente. Restul, pe plata utilităţilor publice. 70% din alimentele de pe piaţa noastră sunt din import. Consumatorul român este captiv la serviciile de utilităţi publice, toate controlate de capitalul străin. Băncile au venit în România cu ţintă precisă, pentru a susţine supermarketurile. Ele sunt cele care au dat credite de consum şi tot prin ele multinaţionalele îşi scot profiturile în afara ţării. Minimum 25 de miliarde de euro se transferă anual peste graniţă, pe diferite canale. Retailerii sunt primii.
Deşi există directive europene clare, la noi relaţiile financiare sunt în continuare lipsite de transparenţă.
