Astfel, Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi Ordonanţa de Guvern privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului. Pentru că Senatul a adoptat déjà OUG, rămâne doar ca actul normativ să fie promulgat de preşedintele ţării şi apoi publicat în Monitorul Oficial.
Ordonanţa stabileşte măsuri opţionale, la dispoziţia părinţilor, cu privire la concediul pentru creşterea copiilor. Cei care aleg să stea cu copilul acasă până la un an primesc o indemnizaţie în cuantum de până la 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi care nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 lei.
În cazul părinţilor care optează să stea acasă cu copii până la vârsta de doi ani cuantumul indemnizaţiei este între 600 şi 1.200 de lei. Ordonanţa Guvernului mai prevede şi acordarea unui stimulent de inserţie în cuantum de 500 de lei părinţilor care se întorc la activitatea profesională până la împlinirea vârstei de un an de către copil.
Fostul ministru al Muncii, Ioan Botiş, declara după adoptarea de Executiv a OUG, că în 2011, efortul bugetar în urma aplicării prevederilor acestui act normativ este de 1,9 miliarde lei, ceea ce aduce o economie de 100 milioane de lei la buget.
Indemnizaţia pentru mame, adoptată de Parlament
24 mai 2011, 15:34
Ultima modificare în 24 mai 2011, 18:34
Concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului stabilite de Guvern au trecut acum şi de Parlament. Părinţii au de ales între a sta acasă un an şi a lua o indemnizaţie mai mare, sau a rămâne cu copilul doi ani şi a lua o sumă mai mică de la stat.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Scrisoarea de adio a lui Strauss-Kahn. Vezi ce le spune angajaților FMI
- Christine Lagarde, favorită pentru postul de şef al FMI
- Erupţia vulcanică din 2010 a costat economia mondială 5 miliarde de dolari. Cât vom plăti anul acesta
- Cele mai populare reclame cu fotbalişti din toate timpurile
- Laurenţiu Mironescu, demis de la Interne
- Deputaţii vor cheltui 6,8 milioane lei pentru plimbări în străinătate
- Nori negri pentru transportul aerian: Islanda ne-a „pregătit” un nou vulcan
- Ministrul belgian de finanţe, Didier Reynders, interesat de şefia FMI
- Reconstrucţia Japoniei după cutremur ar putea costa până la 184 de miliarde de dolari
- FMI lansează demersurile pentru alegerea unui nou director general