Indemnizații pentru mamele minore. Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 24 mai, o nouă lege care stipulează că mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, vor putea decide pentru ele și pentru copilul lor în relația cu instituțiile statului și în obținerea unor drepturi financiare, cum ar fi alocația de stat pentru copii sau indemnizația lunară pentru creșterea copilului.

Mamele minore de peste 16 ani vor avea drept de decizie în relația cu instituțiile statului, odată cu promulgarea unei legi care completează măsurile aflate în vigoare pentru protecția și promovarea drepturilor copilului. Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri, 24 mai, legea. Noua lege prevede că mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, vor putea decide pentru ele și pentru copilul lor în relația cu instituțiile statului și în obținerea unor drepturi financiare, cum ar fi alocația de stat pentru copii sau indemnizația lunară pentru creșterea copilului.

Actul normativ completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, au dreptul să decidă cu privire la copilul lor, putând să semneze documente cu caracter medical şi/sau administrativ care au legătură cu îngrijirea, creşterea şi dezvoltarea copilului”, prevede legea.

De asemenea, „în cazul mamelor minore care au împlinit vârsta de 16 ani, indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţia de stat pentru copil, atât a mamelor, cât şi a copilului/copiilor lor, precum şi orice alte drepturi legale financiare de care beneficiază copilul/copiii acestora se acordă mamelor, la solicitarea acestora.

În 2024, valoarea indemnizatiei de crestere copil nu poate fi mai mică de 1.495 de lei și nici mai mare 8.500 de lei, indiferent de venituri.

Programul privind trusoul nou-născutului, extins până în 2027

Începând de anul acesta, mamele defavorizate vor putea primi un sprijin pentru a avea grijă de nou-născuți. Mamele defavorizate, incluzând pe cele cu venituri mici, cele aflate în situații critice de viață sau cele minore primesc un ajutor financiar în valoare de 2.000 de lei.

El poate fi utilizat pentru achiziționarea produselor destinate îngrijirii nou-născutului. Conform unui proiect de ordonanță adoptat de Executiv, măsura de sprijin pentru mamele defavorizate va fi implementată și în perioada 2024 – 2027.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat, la începutul acestei luni, extinderea programului privind trusoul nou-născutului până în 2027. Prin această inițiativă de sprijin, tinerele mame defavorizate primesc o singură dată suma de 2.000 de lei pentru fiecare copil nou-născut. Această sumă poate fi utilizată pentru achiziționarea de articole de îngrijire, îmbrăcăminte și materiale sanitare destinate bebelușilor.

Guvernul a adoptat măsuri pentru sprijinirea cuplurilor mame – nou-născut defavorizate, oferindu-le tichete sociale pe suport electronic finanțate din fonduri externe nerambursabile destinate nou-născuților.

Actul normativ prevede continuarea acordării sprijinului, cu finanțare din cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, pentru cuplurile mame-nou-născut defavorizate.

Aceasta se referă la acordarea de tichete sociale pe suport electronic destinate mamelor care nasc, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ, cu condiția ca aceasta să se întâmple în termen de maxim trei luni de la nașterea copilului.