Securitatea energetică este o temă importantă aflată pe agenda autorităților europene în contextul în care mai bine de jumătate din consumul de energie al statelor membre este acoperit din importuri. Cel mai important furnizor pentru acoperirea consumului, în special al celui de gaze, este Rusia.
Dacă în urmă cu 10 ani, oficialii europeni propuneau Directiva cunoscută sub numele de 20-20-20, care presupune, pe scurt, obiective precum 20% din necesarul de energie să fie asigurat din surse regenerabile până în anul 2020, reducerea emisiilor de CO2 cu 20% și creșterea cu 20% a eficienței energetice, acum se discută despre noile ținte pentru anul 2030.
Conform lui Tudor Constantinescu, consilier principal în cadrul Directoratului General pentru Energie al Comisiei Europene, care a vorbit despre evoluțiile recente ale sectorului energetic la nivel European, în cadrul unui eveniment organizat ieri de FIC, noile ținte pentru 2030 prevăd reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 40%, creșterea eficienței energetice la 27% și acoperirea necesarului de energie din surse regenerabile în proporție de 27%.
Provocările Europei sunt majore, susține Tudor Constantinescu, având în vedere că anul trecut cheltuielile statelor membre pentru acoperirea consumului de energie prin importuri s-au ridicat la 400 miliarde de euro. “Anual factura pentru importurile de energie a Europei este de 400 de miliarde de euro, adică peste 1 miliard de euro zilnic”, a spus Tudor Constantinescu.
Potrivit lui, necesarul de investiții la nivel european în sectorul energetic este uriaș. În următorii 15 ani, e nevoie de investiții de 850 mld. euro în eficiență energetică, peste 1.000 de miliarde de euro în infrastructură și alte câteva sute de miliarde în producție.
România are una dintre cele mai reduse rate de dependență
Italia, Spania și Germania sunt statele europene cu cea mai rată de dependență de importurile de energie, cu mult peste media Uniunii Europene, care era de 53% la nivelul anului 2013, conform datelor Eurostat. Peste trei sferturi din necesarul de energie al Italiei era asigurat de importuri, în timp ce Spania avea o rată de dependență de 70,5%.
În cazul României, doar 18,6% din necesar este asigurat din importuri, mare parte fiind reprezentată de gazele naturale și țiței. În ultimii ani, ca urmare a reducerii consumului de gaze naturale s-a redus semnificativ și importurile de gaze rusești, astfel că rata de dependență a scăzut de la aproximativ 25% la sub 10%, în ceea ce privește importul de gaze.
Mai mult, în primele patru luni ale anului România nu a mai avut nevoie de gaze din import, producţia internă fiind suficientă pentru acoperirea cererii locale pe fondul scăderii consumului, a precizat, în cadrul evenimentului organizat de FIC (Foreign Investors Council sau Consiliul Investitorilor Străini), Gabriel Selischi – membru în boardul executiv al OMV Petrom, responsabil pentru upstream.
“Sistemul românesc este vulnerabil de fiecare dată când vorbim despre o evoluție majoră a creșterii cererii. Se observă foarte mult că în sezonul rece sistemul nu este capabil să furnizeze cantitatea solicitată. Dacă în primele patru luni ale acestui an România și-a asigurat necesarul de gaze doar din producția internă nu știu ce se va întâmpla la iarnă. Nu sunt îngrijorat pentru lunile noiembrie și decembrie ci pentru primul trimestru al anului următor”, a spus Selischi.
Marea Neagră, cel mai mare proiect al României
Abia în doi ani de zile ar putea demara investiţiile concrete pentru extracţia de gaze din Marea Neagră, anul acesta fiind de foraj, iar 2016 urmând să fie de analiză, spune Gabriel Selischi.
Reprezentanţii Petrom au spus în mai multe rânduri că prima piaţă pentru gazul din Marea Neagră va fi România, dar că nu exclud varianta exporturilor. Petrom alături de partenerul său american ExxonMobil au ajuns deja la cea de-a cincea sondă forată în Marea Neagră, în zona de mare adâncime a perimetrului Neptun. În cazul în care noile foraje confirmă datele anunțate în urmă cu trei ani de către cei doi mari operatori, potrivit cărora a fost identificată o acumulare de gaze între 42 și 84 miliarde de metri cubi, în anii 2017-2018 se va decide planul de investiții în exploatare.
Potrivit acestuia, companiile de mică anvergură din sectorul gazelor naturale care doresc să investească într-o conductă de gaze trebuie să aibă condiţiile necesare, respectiv infrastructură de transport, astfel încât investiţia să fie rentabilă.
"Vorbim despre anumite condiţii pe care România trebuie să le îndeplinească. Pe deoparte vorbim de interconectarea alături de Bulgaria, iar cea de-a doua interconectare trebuie să fie cu Ungaria. Pentru un operator mic, în special unul de mică anvergură, nu Romgaz sau Petrom, care a început să activeze de curând în această branşă, dacă doreşte să investească într-o conductă lungă sau într-o unitate de procesare trebuie să aibă condiţiile necesare astfel încât investiţia lor să fie cu adevărat rentabilă. Avem nevoie de infrastructură de transport. Dacă nu avem, nu vom avea companii competitive. O a doua cerinţă se referă la un regim fiscal stabil în domeniul energetic", a explicat oficialul OMV Petrom.
Investițiile străine în sectorul energetic național au depășit 22 mld. euro în ultimii 13 ani
Investitorii străini care operează în sectorul energetic național au investit în ultimii 13 ani o sumă de 22 miliarde de euro în România, iar necesarul de investiții pentru următorii ani este o provocare în contextul în care experții din domeniu estimează acest nivel între 70 și 100 de miliarde de euro pentru perioada 2015-2035.
Din cele 22 mld. euro, cea mai mare parte, peste o treime, a avut ca destinație producția de energie tradițională, sectorul energiei regenerabile a atras circa 5 mld. euro, iar sectorul de distribuție alte 3,6 miliarde de euro.
Conform datelor FIC, aproximativ 30% din investițiile străine directe nete în perioada 2012-2013 au fost realizate în sectorul energetic. De exemplu, doar în ultimii trei ani, 2012-2014, investițiilor realizate de companiile străine în sectorul energetic s-au cifrat la 6 miliarde de euro. “Aceste investiții s-au realizat într-o perioadă de criză economică globală, permițând stabilizarea economică a României, cu precădere în momentul de vârf al crizei”, a explicat Eric Stab.
17-18 mld. euro în următorii cinci ani
Potrivit acestuia, declinul producţiei de gaz reprezintă o provocare majoră şi totodată că este foarte dificil de anticipat cum vor arăta investiţiile în sectorul energetic în următorii cinci ani, pentru că acest aspect depinde de mai mulţi factori. Potrivit lui Stab, este necesar ca societăţile energetice să investească în capacităţile de transport, dar şi în eficienţă energetică, unde România are un decalaj foarte mare în faţa altor state membre UE. Reţelele termice reprezintă un alt domeniu unde trebuie efectuate investiţii, spune Stab.
În plus, Consiliul Investitorilor Străini a subliniat necesitatea promovării investiţiilor în sectorul energiei şi a semnalat provocările legislative şi de reglementare cu care se confruntă această industrie pentru atragerea de investiţii suplimentare, necesare modernizării acestui sector "esenţial al economiei româneşti".
"Pentru a rămâne atractiv pentru investiţiile pe termen lung, sectorul trebuie să fie liberalizat şi lipsit de bariere birocratice, reconciliind aspectul important pe termen scurt al accesibilităţii preţurilor la energie cu problema critică a securităţii pe termen lung a aprovizionării", informează FIC.
FIC consideră că pentru a atrage noi investiţii în sectorul energetic, România trebuie să creeze o piaţă stabilă, previzibilă şi transparentă în ceea ce priveşte punerea în aplicare a politicilor publice şi a cadrului de reglementare.
În următorii cinci ani, în sectorul energetic românesc necesarul de investiții este estimate la 3-4 miliarde de euro anual, în contextual în care Guvernul României estima recent nivelul de investiții până în 2035 între 70 și 100 de miliarde de euro.
El a subliniat că pentru a atrage noi investiții în acest sector, România trebuie să creeze o piață stabilă, previzibilă și transparentă. Toni Volpe a dat ca bun exemplu listarea unor companii de stat și implementarea guvernanței corporative, care ar trebui continuate și de alte companii controlate de stat.