Anul viitor, dacă lucrurile nu se vor înrăutăţi în Europa şi în lume, fiindcă depinde de ce se întâmplă în jurul nostru, există o perspectivă în partea a doua a anului de o uşoară indexare a salariilor şi pensiilor, a declarat premierul Emil Boc.
El a arătat că va putea spune cu siguranţă dacă se va întâmpla acest lucru abia în luna mai a anului viitor. “Deocamdată pornim prudent cu bugetul şi acesta este cel mai important mesaj: prudenţă, echilibru, responsabilitate în ce înseamnă abordarea anului 2012. Nu vorbim în termeni din aceştia populişti, măriri de pensii şi salarii, când nu ai acoperire.
Dacă există resurse financiare se realizează aceste indexări, dacă nu există nu se fac. Am păţit-o ca ţară în 2008, când politicieni iresponsabili au mărit peste noapte salarii şi pensii fără să aibă acoperire în economie şi am suferit doi ani de zile cu consecinţe mult mai grave. Actualul guvern nu va mai cădea în nicio patimă de acest fel a populismului şi să compromită stabilitatea României”, a spus Boc.
El a amintit ce se se întâmplă în Grecia şi Italia, “ţări din zona euro, dar cu mari probleme datorită unor politici de dezechilibre macroeconomice”. “România nu are voie să-şi compromită această stabilitate macroeconomică”, a subliniat Boc.